Emanuel Pope – Țes viermii noapte, mamă!

 

 

cu ocazia zilei de 1 IUNIE,

tuturor nenorociților ce oprimă viața copiilor,

tuturor celor ce zădărnicesc intrarea sublimului în viața acestora,

politicienilor de pretutindeni, și da, celor români în special !

ţes viermii noapte, mamă,

și -n dudul ţării mele plouă, plouă

de seara până dimineaţa

iar şi iar…

ca o gogoaşă de mătase e ziua binefacerii lor

cu toate surorile ei curve, cu tot ce va urma

printre fuioarele de întuneric și  de sfadă

zâmbesc amar şi mă ascund, cum ştiţi că sunt:

dement și certăreţ

om de nimic, leneș-naiv, bețiv

 între voi beau

neîmpăcat, nemângâiat în dulcele-culcuș,

al vostru  lapte

și ca-n burta mamei mele renegate

îmi adun zile de zile  rugăciunile

odată şi încă o dată

-totdeauna pe cele de ieri le-am uitat zilei de azi-

le spun oricum, 

aşa cum îmi vin,

deh! solitar! sunt un idiot chel vopsit în albastru

în ultra-marin cu sclipiri de sidef

iar gura mea e o meduză 

expusă-n aerul unui circ sosit în oraș

alături de mormintele unor fanarioți noi …de tip roman

(știm, desigur,  unde le-a fost și le este capul

…dar chiar și așa

de ce nimeni nu ne spune nimic

de poziția verticală a picioarelor lor?!)

bolind, vomitând,

îmi sprijin fruntea de rămăşiţa de credință,

apoi de mobil (nimeni nu poate să-mi reproșeze)

încerc chiar și numărul de urgență: 999

şi de sandalele unui alt  ”otoman”

-un expatriat de nerecunoscut acum-

 rege și poet al unui alt tărâm

Ovidiu…

și-mi spun NU!

apoi și altora spun tot: NU!

și tuturor apoi -NUșiNU!

bând pe datorie patriotică

am înghițit destul numai vin acru

barbar cânta… (femeia aceea însă a plecat și ea demult de la noi din bar

…în străinătate

Italia, Spania, Anglia- excursii )

demența mea  și- a celorlalţi eroi din crâșmă

trece lejer de  40 %

fără sentimentalisme ușoare,

asta este și vârsta mea

nicio invidie

(nebunia ca și tinerețea nu cunoaște limite,

poezia, în schimb, e cu totul și cu totul altceva)

-de aceea rămâne inexprimabilă

pe cei de 20 de ani îi rog să aștepte puțin

gura asta o  mai sorb și voi fi gata,

întotdeauna treptele m-au obosit teribil la întoarcere,

pentru că am fost și rămân un om iubit toată viața,

ca un terorist prins târziu, duminică, în pînza ziarelor de scandal

am figura ștearsă a unuia care a murit demult

simt cum mă trec fiorii fericirii alene

și tuturor le nasc fără nicio greutate, în absolut,

poeme de la dreapta la stânga

și de la stânga la dreapta,

-poemele muncii mele de trântor-

cum dracu să nu mă iubească și

 şi cum  să nu se ”îngrijească” de mine

când le spun cu atâta sinceritate

cât sunt de parveniți și de ipocriți

de reduși mintal și de vânduți pe o bucată de zinc

hoți, parșivi, lipsiți de sentimente

lingăi, răutăcioși, neputincioși în inimă lor slabă

orbi, cum numai pruncii ar mai avea motiv să fie:

‘’-Țurțurașul mamei, hoțul tatei, 

…sărmanul meu copil născut fără suflet’’

…………………………………………………….

Grijania voastră! 

de puișori de crocodili

-născuțișialăptațilasânulunorcurve-

cum ați ajuns voi azi, toți, 

 ”domnilor”

…nici măcar golani!

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=ExOjwxODkVw%5B/embedyt%5D

 

Emanuel Pope – Sleep my child- Icar

 

Nick Sava- Zburători

 

1 aprilie- Ziua Internațională a Păsărilor

 

Azi e ziua neamului meu de zburătoare,

sub cerul lor toți frații mei s-au împlinit

și-au cunoscut lumina,

doar eu sunt singurul căzut

zdrobit întins pe masa foamei

Icar cu trupu’ împrăștiat de carne

tăcut în gura milei și a vieții

arzând din seul aripilor slabe

plăpând, murind

ca blânda lumânare.

 

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=McGLJ4Skuf4%5B/embedyt%5D

 

 

 

din noua serie ”Suntem cameleoni” (2016)

 

 

Emanuel Pope – din peripeţiile Sfântului Gulliver

 

 

haideţi să vorbim despre lucrurile noastre sfinte
particulare şi intime
punând mâna pe rană,
(mâna, când e cuţit, când e pradă)
haideţi să ne simţim acasă,
concitadini,
cetăţeni puternici împreună cu 96 % dintre noi
care sunt antisemiţi, rasişti, şovini.
nu e uşor
patria, niciodată, nu s-a dovedit a fi o plapumă moale
să ne aşezăm, aşadar, lângă focul din vatră al străbunilor noştri
şi să ne privim în ochi fără prea multe cuvinte:
eu sunt singur, tu eşti ungur
imediat se face frig!
când ultimul ţigan
ar putea deveni vers iubit într-o lume de proză
ce luciri ar căpăta absenţa!
în România cuvântul ori e gheaţă, ori e piatră
parcurgând aerul dintre noi
cu plumbul în vene
cineva îmi şopteşte
că sunt plecat dintr-o directivă greşită
şi că Bucureştiul tolerează altfel de gesturi acum
deci…
mult mai bine ar fi să vorbim despre gay
şi despre viaţa lor intimă

moment în care toţi,
dar absolut toţi,
ne vom jura de complezenţă
că avem cel puţin doi prieteni printre ei.

şi toate parcă-s desprinse din peripeţiile Sfântului Gulliver
noul secol ne va înghiţi cu fruntea deschisă
eu beau neîncetat din paharul neîncrederii:
îmi cunosc bine conaţionalii
nici un român n-ar trăi liniştit
lângă farfuria „murdară” a unui hindus
şi câţi nu i-ar strânge de gât dacă li s-ar permite

vai, vouă
vai, nouă – lume închisă
alfabetul iubirii se-nvaţă din casă
pragul e trist
crucea-i pe masă
plopul urăşte salcâmul din preajmă…

altfel,
toate sunt cum au fost
„şi plângă poeţii poema lor vană”*
banul e viu, e isteţ
în inima noastră iubim rotunjimea
maxim profit, deplin interes
ce mai contează?
aceiaşi stăpâni infailibili acasă.

 

 

 

*George Bacovia, Poemă finală

 

 

(din vol. Voinicul în piele de javră, Iaşi, Editura PIM, 2015)

 

 

 

*George Bacovia, Poemă finală

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=Tr30Qubu_V4%5B/embedyt%5D

Emanuel Pope – ultima noapte albă a muzeelor lumii

 

În noaptea asta am fost plecat
şi pe drum
am descoperit o nouă formă de singurătate
mai nebună şi mai sinucigaşă
decât cea a unui far maritim
pe care l-am privegheat
într-un amurg de toamnă ploioasă
pe o coastă părăsită
din county Kerry
după o sută de ani de solitudine la marginea mării
bătrânul far se pregătea să moară
şi nu trebuia să fii un geniu
să-nţelegi
că un ochi de pradă îl pândea
din slava cerului

Ah, să fi fost un paramedic acolo,
ca-n umbra unui mucenic
aş fi sărutat nisipul de sub talpa picioarelor sale
şi o supradoză de morfină ar fi curmat
chinul bătrânului ostaş

Cine nu are urechi să asculte
mai bine să tacă,
pentru tot atâtea ziduri
există tot atâtea inimi

Ţie, noapte bogată îţi datorez
toate luxaţiile astea
şi fracturile mele
şi această dureroasă desprindere de şold
de data asta
chiar am căzut adânc în tine

şi niciodată nu mi-a fost mai greu
până şi figura cu mersul pe brânci
pare a da semne de oboseală

Când am plecat
nimic nu anunţa o călătorie spre capătul nopţii
şi lucrurilor dragi
le-am spus să mă aştepte cuminţi
lângă vatră
asta bănuiesc că într-un fel anume
a mai liniştit cumva spiritele
altfel
gândul şi inima mea de javră
nu m-ar fi însoţit adânc în noapte
de suflet nici nu putea fi vorba,
pe el demult
nimic nu-l mai mişcă din casă
Nu vă fie teamă,
le spuneam tovarăşilor mei de drum,
noaptea asta
e aşa mai mult o metaforă a zilei
pe calea aceasta
nimeni nu s-a simţit în beznă sau singur
vreodată
veţi vedea, pregătiţi-vă !
ceasul eroic îşi va bate monedă
chiar aici
sub chipurile voastre
şi ca undele fine de apă
ne vom revărsa cu toţii curând
în marea pelerinilor lumii
să-ntâmpinăm deci cu bucurie deplină
Marile Sale Talazuri!

Dar nu a fost să fie,
mama ei de viaţă!
nu a fost
şi niciodată
noaptea nu a fost mai întunecată
şi în acelaşi timp
mai albă
pentru mine

şi cel mai tare,
-mai tare chiar şi decât ecoul sălilor goale
şi liniştea atâtor coridoare lipsite de oameni-
înspăimânta scrâşnetul de dinţi
şuierând de la rădăcina etichetelor muzeale
ca şi când
un întreg popor
s-ar fi târât în genunchi
pe un drum de sticlă pisată
şi asta mi-a amintit
de farul acela cu raza lui de lumină
ce obosise călătorind peste ape
şi, mai jenat ca niciodată,
am simţit nevoia simplă de a-mi culca obrazul
în culcuşul acela de pradă vânată
unde coşmarul îşi are numele sale
extrem de sonore
şi unde
îşi da duhul noaptea sălilor muzeale
din lume

Of! nu credeam că se poate şi mai singur
decât singur pe lume
stam strânşi unii în alţii
şi fiind noapte ne priveam toţi trei
ca într-o oglindă

în singurătate
inima mea de javră
începuse a tremura ca varga
întunericul parcă îmbătrânise un pic
şi odată cu el,
alături de noi
cu ochii uimiţi ieşiţi din orbite
se stingea fără vise
şi ultima noapte albă a muzeelor lumii.

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=i_9P8cNXUDk%5B/embedyt%5D

Emanuel Pope- Coridă cu lună

 

Motto:‘’cine pe cine minte?’’(zicere)

să iau taurul de coarne mi-am spus
hotărât
azi există atâtea motive,
lună plină
lumina pare și ea un pic mai decisă
altfel la ce bun poetul în vreme de secetă?!” (1.)
și
de ce numai ei
ar trebui lăsați, mai degrabă,
în câmp deschis
ori rezemați de ziduri de piatră
să cânte mereu numai și numai femeia
așa că am pus mâna pe lună
și am coborât-o la mine-n ogradă
la început
mă privea ironică, strălucitoare,
din jumătatea ei blondă, dar i-am arătat eu ei
‘’cum se leagă ciobanii,
și se pradă cârlanii’’ (2.)
îmi doream nespus să o chinui
ca pe hoții de cai să o chinui
cumplit
pentru toate insomniile mele
pentru toate verbele mele nereușite
să-i pot privi în ochi natura învinsă
-dacă avea vreuna temătoare-
parșiva se făcuse mică, mică
din ce în ce mai mică…
de puteam s-o dau de-a dura prin curte.
(asta am și făcut.)
din jumătatea ei nevăzută
se auzi
un muget ca de valuri izbindu-se-n piatră
și bănuiesc
era toată numai și numai un cocktail pe dinăuntru
iar eu aveam o sete haiducească de sânge
de-o săptămână numai apă,
ah, numai apă băusem!
chestia asta o simțea și el acolo, sunt sigur,
bâltâcâind, turbat de furie
înecându-se în propria-i lume
și ca să fiu cinstit
nu numai pământul
dar și genunchii îmi tremurau un pic
însă ce mai contează
când vrei cu adevărat să prinzi taurul de coarne?
i-am strigat:
‘’Bestie de carne
ascunsă în trupul de umbră al lunii mele,
arată-te!”
bravam, evident,
înapoi, oricum, nu puteam da
întunericul se lățise la picioarele mele ca o blană
și eu rostogoleam trupul ei de lună
peste ierburi si case, peste coline și sat
luna mea ca țara mea!
cred că deja măturasem de cinci ori peisajul
când ea a pocnit
ca un pepene cu chimicale îndopat
și din inima ei
peste piept
mi s-a revărsat cu putere
nu ură
doar o mare verde de umbre și lacrimi
asta m-a dezechilibrat şi-am leşinat…

când mi-am revenit, lângă mine horcăia un copil
culoarea feței i se tot schimba iar eu,
privindu-l, m-am întrebat:
la urma urmei la ce bun poeţii ?!’’
-copilul semăna leit la chip cu mine-
of, luna mea ca țara mea!

 

 

1. Scrisoare domnului Holderlin, autor Octavian Paler
2. Salga ( baladă populară culeasă de Vasile Alecsandri)

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=MzJHWhRJRdw%5B/embedyt%5D

Emanuel Pope -Copil în drum spre Machu Picchu

exploratorului Hiram Bingham

 

 

 

 


…bieţii părinţi aveau dreptatea lor
gându-i făcea întotdeauna să tremure
de atâtea şoapte un suflet se poate frânge uşor
copilul nu trebuie lăsat nesupravegheat,

în compania atâtor duhuri,

şi atâtor autori  necunoscuţi

să viseze în noapte
ştia bine mama ce spunea
poveştile  înnebunitoare pot schimba destinul oricărui om
ştia şi tata asta, când muncea:
doar visul plăsmuit în miezul zilei fortifică cetăţile din zare
în rest, of!
rămân cărţile…să poarte toată vina!

 

din vol. Emanue Pope, Volume de aer, Iaşi, Editura PIM, 2015