Emanuel Pope – Somnul unui faun

 

 

 

IERI, mi-am înfășurat

cremenea copitelor în blană de linx,

trupul de faun în o mie de piei,

gura spurcată mi-am zidit-o cu lut

și peste văpaia ochilor vii

am aruncat cu grijă

fără să supăr vreun rid,

fața mieroasă

a poporului meu.

 

așa am purces la drum…

 

Răsfirat peste văi, Duhul Apelor Domoale respira

ca un glas sugrumat.

 

…ajuns în coasta Ta de munte,

în zăpada pașilor tăi mi-am găsit adăpost

și ca o fiară vicleană acolo m-am culcat

ca să pot asculta,

cu urechi fine de lup,

vocea Pământului șuierând

prin rănile Tale.

 

Răsfirat peste văi, glas alungat,

Duhul Apelor Domoale ațipise și el…

 

’’  – De AZI începând,

           –  l-am auzit vorbind- 

lumea se va schimba cumplit:

cerbii cei vii vor fugi în mormânt

cerul va naște tigrii flămânzi,

mamele, prunci în cutii,

prin prundișul izvoarelor seci

aurul vieții va curge-n zadar,

munții sleiți vor cădea în genunchi.

drumurile toate se vor bate-n cap, 

vor orbi, 

năruit va cădea OMUL,

sub umbra din zi.’’

 

Răsfirat peste văi,

Duhul Apelor Domoale

 amuțise…

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=6AYL8o3ZVUc%5B/embedyt%5D

Anunțuri

Emanuel Pope- lecţia de istorie

 

„Pitatagoreicii spun că geometria a fost
dată în vileag în felul următor:
unul dintre pitagoreici şi-a pierdut averea,
iar după ce i s-a întâmplat aşa i-a fost dat
să se îmbogăţească cu ajutorul geometriei.”

Vita Pythagore 245, Iamblichos

Am construit o casă: „Itaca”
ultima baricadă
ultima fortăreaţă
azi şi pentru viitor
pereţi mari, camere multe…
ei, nici chiar aşa de multe
şi în pod l-am îngropat pe bunicu’, Doamne, iartă-mă!
în sicriu de nuc şi cu cruce celtică la cap
din piatră
din piatră neagră şi dură
fără sunet, fără apă
ca pe un rege nordic.

mâine
va fi duminică
duminica bunului Dumnezeu
în care El s-a odihnit
da!… dar eu nu sunt El
şi la orice nuntire a neamului meu
nu a căzut nicio stea
ba, dimpotrivă,
toate au stat ţepene şi vii,
cu ochii ieşiţi din orbite
ca becurile de 12 V
din instalaţia electrică a pomului de Crăciun
de aceea,
încă din zori voi începe a bea amarnic
şi voi mânca flămând,
flămând ca un lup fără lună
ca un lup fără haită
până în noapte
în noaptea curvă – mireasă nepoftită
cu neamurile şi surorile spiritului din care mă trag
şi pe care nu i-am cunoscut
şi nici nu i-am înţeles vreodată
iar din prispa casei,
precum câinii în prăsilă
pruncii lor mă vor privi uimiţi
dornici vor plânge
înainte să-nveţe lecţia unchiului lor
unchiului lor brun
iezuitul cel mare
conchistadorul îngâmfat şi plin de galbeni zornăitori
întors din înalta străinătate
a cărui urmă se umple
clipă de clipă
ceas de ceas
de-o pulbere fină, de-o mireasmă de aur…
…am dormit
somn fără vise
somn greu
fără dobândă
nu am nimănui de dat niciun raspuns
şi luni înainte de răsărit m-am trezit ca nou botezat şi am turnat gaz

Gazzzz,
pe vorbele toate
pe vorbele lor

pe vorbele mele cărora le uitasem şirul
pe vorbele tuturor cărţilor mincinoase
şi pe papura casei mele dobrogene
care arăta
ca o fată în zori trecută în zapisul de divorţ

iar în grădină
pe când mă plimbam cu restul de gazolină

am dat nas în nas cu visele mele din adolescenţă
şi ca să scap
le-am semnat şi lor în grabă un cec
pe care am scris cu litere de tipar doar atât:
GAZZZZZ!!!

Soarele nu m-a trădat
şi exact la 6 şi 28 de minute
a fost acolo cum mi-a promis
şi mi-a zâmbit
i-am zâmbit şi eu
ne simţeam amândoi liberi sub cerul mare
albastruuuuu
ca doi tâlhari într-o răscruce a Deltei
– numai Panait ne mai putea auzi-
cădeh, eram prieteni vechi de 40 de ani
şi de emoţie clipper-ul meu occidental
văzându-l s-a pierdut cu firea
s-a scăpat pe el! ce mai tura-vura
şi la toate astea
a răspuns printr-un fior magnetic
şi gata a fost
flacăra a cuprins ca într-un joc toată băşcălia
……………………
Itaca a devenit trecut
eu, emigrant
şi timpul n-a mai găsit alt loc pentru mine
decât făgaşul lipsit de onoare şi fără vinovăţie
al istoriei postrevoluţionare
a României.

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=BwOdRs_wuOo%5B/embedyt%5D

Paronimii buclucaşe: stern/ stent

 

 

 Despre folosirea improprie a unor termeni am mai discutat. Cel ce utilizează un cuvânt fără să-i cunoască sensul corect, nu încearcă să-şi imagineze ce se poate întâmpla atunci când recurge la folosirea improprie a unui termen. Nu c-ar fi o catastrofă. Însă  lucrurile pot evolua în două moduri:  termenul poate fi preluat de alţi cititori (cu acelaşi sens greşit) şi acesta e un mare deserviciu făcut limbii române; se deturnează sensul frazei, implicit efectul dorit de autor.

Repet: nu dau lecţii.  Încerc să-i sensibilizez măcar pe cei care au pretenţia că sunt creatori de texte literare  să recurgă la dicţionar atunci când un termen  nu le  este cunoscut  îndeajuns.

Citesc zilele trecute un text în care se făcea afirmaţia că o persoană urmează să suporte o manevră chirurgicală de implantare a unui „stent” pe o arteră coronariană. Numai că în loc de „stent„, autorul foloseşte cu dezinvoltură cuvântul „stern„. Ce-i drept cei doi termeni sunt apropiaţi ca formă, fiind „bolnavi” de paronimie; diferenţa de sens este cam de la Pământ la Lună.

 Mai bine cunoscut şi, probabil, de aceea utilizat greşit în textul incriminat este cuvântul „stern„. Este un termen ştiinţific,  din domeniul anatomiei -sistemul osos- şi este definit astfel:

stern, sternuri, subst. neutru– Os lung şi plat aşezat în mijlocul părţii anterioare  a toracelui, de care sunt prinse coastele şi cele două clavicule. Termenul vine pe filieră franceză (sternum) din latinescul sternum.

Celălat termen este un  neologism împrumutat din limba engleză. Originea termenului nu este prea bine cunoscută, însă în limba engleză verbul „stenting” denumea  procesul de întăritură a obiectelor de îmbrăcăminte.

Mai târziu John F.Esser, chirurg plastician, a folosit termenul, în 1916, pentru a descrie o operaţie facială făcută de dentistul Charles Stent (1807-1885), la 1856.

stent, stenturi, subst. neutru –  Tub artificial care se introduce printr-o manevră chirurgicală pe un vas natural (arteră sau ureter)  cu scopul de a preîntâmpina obstrucţionarea vasului respectiv din anumite motive.

Pentru că termenul este foarte recent intrat în limba română (aşa cum ştim  termenii neologici vin o dată cu obiectul denumit) încă nu l-am găsit în DEX. În schimb, pe Wikipedia aflăm atât etimologia termenului, cât şi întrebuinţările lui.

http://en.wikipedia.org/wiki/Stent#Etymology

Aşadar, în articolul în cauză era vorba despre un stent coronarian, tub care se introduce printr-o manevră chirurgicală, numită angioplastie, într-o arteră coronariană ce riscă să fie obturată de depunerile de colesterol. Nu vreau să mă adâncesc în discuţii medicale pentru că nu-i treaba mea.

Ţin doar să menţionez că diferenţa dintre osul stern, pe care-l putem pipăi fiecare la mijocul cutiei toracice, şi acel tub buclucaş, dar salvator de vieţi, este destul de…mare.

 

Semne de punctuaţie: virgula

Virgula este semnul de punctuaţie care marchează o pauză şi pe care o întâlnim atât la nivelul propoziţiei cât şi la nivelul frazei.

I) Virgula în propoziţie desparte:

1) două sau mai multe părţi de propoziţie de acelaşi fel aflate în raport de coordonare prin juxtapunere:
Ex: Livezile, câmpurile căpătaseră o culoare ruginie.
A îmbrăcat o rochie strâmtă, scurtă, decoltată.

2) un substantiv sau un pronume în vocativ:
Ex: Vino, băiete!
Vino, tu!

3) o interjecţie fără funcţie sintactică:
Ex:Vai, ce minune!

4) un cuvânt sau o construcţie incidentă:
Ex: A cântat, desigur, pe scenă.

5) o apoziţie dezvoltată sau simplă:
Ex:Nadia Comăneci, simbol al sportului românesc, a dus faima României în lume.

6) O construcţie (gerunzială, participială, infinitivală, cu supinul) cu funcţie de atribut sau complement, pentru că aceste construcţii sunt propoziţii contrase( restrânse la partea de propoziţie corespunzătoare):
Ex: Din spirit de solidaritate cu tânărul Ali, rămas pe stradă şi călcând pe urmele lui, Denis începuse să scrie acel articol.

7) părţi de propoziţie de acelaşi fel aflate în raport de coordonare adversativă (dar, iar, însă, ci) , conclusivă (deci, aşadar) şi uneori, copulativă (şi, nici) sau disjunctivă (sau, ori, fie), când se repetă conjuncţia:
Ex: Ori vorbeşte cum ţi-e vorba, ori te poartă cum ţi-e portul.
A plecat, dar a lăsat lucrurile puse la punct.
A învăţat, deci ştie lecţia.
Nici în căruţă, nici în teleguţă.

8) Complemente antepuse verbului:
Ex: Înainte de-a telefona, şi-a verificat agenda.

9) Adverbe de negaţie sau de afirmaţie când sunt echivalente cu o propoziţie:
Ex: Nu o lasă?
Nu,(n-o lasă) c-aşa-i regula.

10) marchează modificările de topică mai neobişnuite, dislocările sintactice ale unor părţi de propoziţie:
Ex: Problema, cu tot efortul depus, nu primise o rezolvare

11) marchează elipsa verbului copulativ:
Ex: Vorba lungă,(e) sărăcia omului.

II) Virgula în frază desparte:

1) două sau mai multe propoziţii de acelaşi fel aflate în raport de coordonare prin juxtapunere:
EX: Ştia /ce flori îi plăceau, /ce culori o încântau,/ ce parfumuri o extaziau./

2) o propoziţie incidentă:
Ex: Nu vreau, a răspuns copilul.

3) O propoziţie subordonată intercalată în regenta ei (cu excepţia predicativei şi a subiectivei):
Ex: Hotărârea luată,/ deşi era corectă, /o nemulţumea.

4) O propoziţie atributivă explicativă de regenta ei:
Noile reglementări legislative, /care au fost adoptate în plen,/ prevedeau sancţiuni dure

5)     O propoziţie atributivă apozitivă de regenta ei:
M-am exprimat în felul meu, /adică, am spus lucrurilor pe nume.

6) O propoziţie subordonată completivă directă sau indirectă antepusă regentei:
Ex: Pe cine a întâlnit, /a întrebat despre adresa ei./
Ce ţie nu-ţi place,/ altuia nu face./

7)  O propoziţie subordonată circumstanţială (de loc, de timp, de mod, de scop , condiţională) antepusă regentei:
Ex: Când m-am trezit,/ soarele era deja sus.

8) Totdeauna, subordonata concesivă (CV), cauzală (CZ) şi consecutivă (CNS) de regenta ei (cu excepţia situaţiei când CNS e introdusă prin conjuncţia de, aşezată imediat după verbul regent):
Ex :Se laudă /(de)nu mai poate.

9) O propoziţie subiectivă reluată printr-un subiect:
Ex: Cine sapă groapa altuia,/acela cade singur în ea.

10) Două sau mai multe propoziţii de acelaşi fel aflate în raport de coordonare (prin conjuncţie) adversativă, conclusivă sau uneori, copulativă sau disjunctivă (când se repetă conjuncţia coordonatoare sau cele două sunt la distanţă în frază):
Ex: A venit acasă, /dar nu a stat prea mult.

Nu punem virgulă între:
1) subiect şi predicat. Subiectul şi predicatul se află într-un raport de inerenţă (adică se determină reciproc şi nu pot exista unul fără celălalt decât în cazul unor excepţii).
Ex: Elevul (,NU!) s-a chinuit mult c-o problemă de geometrie.
        SB                                      PV
2) între propoziţia subiectivă şi regenta ei:
Ex: Trebuie/ să plec.
           PR                                PSB
Cine aleargă după doi iepuri/ nu prinde niciunul.
PSB                                                         PR
Fireşte / (că) va veni
PR                      PSB
Este bine /că a plecat.
PR                    PSB
Îmi place/ (să) citesc.
PR                 PSB
3) între subordonata predicativă şi regenta ei
Ex: Adevărul era /că obţinuse bune rezultate.
PR                                                P P
Să fie/ cum doreşti.
PR               PP
4) între substantiv (ori un substitut al acestuia) şi atributul care îl determină
Ex: Flori ( , NU!) de munte împodobeau poiana.
Subst.      Atrib.        Subst.
Ascultă foşnetul (,NU) tainic al pădurii.
Subst.        Atrib.            Adj.
5) În cazul atributului substantival apoziţional avem următoarele situaţii:
Ex: Profesorul (,NU!) Georgescu a lipsit. –nu, în cazul apoziţiei simple
Subst.            Apoz. simplă
El, fratele meu, ştia că vin. -corect în cazul apoziţiei acordate
Apoz.  acord.                               
Dan, căpitan de plai, este personaj principal.-corect în cazul apoziţiei dezvoltate
Apoz.dezv.

 
6) Atributivele de identificare şi de calificareşi circumstanţiale nu se despart prin virgulă de regenta lor
Ex: Rarăul este muntele/ în preajma căruia gravitează o întregă lume.
PR                                                      P AT
Strânse mai bine chinga /care-i ţinea braţul legat de la chimir şi nu răspunse.(Sadoveanu)
   PR                                                                             PAT
Dar atributivele explicative se despart prin virgulă de regenta lor.
Ex: Bunicii locuiau într-un sat, /unde era o livadă de nuci.
PR                                                                  P AT

 

Iar apozitiva se desparte prin virgulă, două puncte sau linie de pauză de regentă.
Ex: Avea un singur gând:/ să plece cât mai departe.
PR                                                    P AP

 

7) Propoziţiile subordonate completive directe şi indirecte nu se despart prin virgulă de regentă.
Ex: Ştia perfect /ce are să facă.
PR                               PCD
Sunt incapabil /să scriu un rând măcar
PR                                       PCIND

 

Dar propoziţiile subordonate completive directe şi indirecte se despart de obicei prin virgulă când sunt aşezate înaintea regentei.
Ex: Ce ştiu,/nu voi spune.
P CD                             PR
Cui e obişnuit mersul pe jos,/ un drum cu maşina îl oboseşte.
P CIND                                                    PR

 

8) Propoziţia subordonată circumstanţială de loc nu se desparte prin virgulă când este aşezată după regentă.
Ex: I-a zis /să se ducă/ unde ştie
P R P                                  CL
În schimb când e antepusă se desparte prin virgulă:
Ex: Unde nu gândeşti,/ acolo îl găseşti.
P CL                                          P R
9) Propoziţia subordonată circumstanţială de timp aşezată după regentă nu se desparte prin virgulă.
Ex:
Frica i-a dispărut /când a văzut lumina.
PR P                                       CT
În schimb, se desparte prin virgulă când este antepusă regentei.
Ex: După ce a plecat/ a început /să se gândească
PCT                                                    P R

 

10) Propoziţia subordonată cauzală se desparte prin virgulă de regentă indiferent de poziţia ei.
Ex: Pentru că n-a înţeles, /a mai întrebat o dată.
PCZ                                                             PR
În situaţia în care se insistă asupra cauzalei, vorbitorul punând accentul pe ea, nu se desparte prin virgulă indiferent de locul regentei.
Ex: N-a venit/ pentru că n-a avut bani de drum.
PR                                              PCZ

 

11) Propoziţia subordonată finală se desparte prin virgulă de regenta ei de obicei. Când este introdusă prin prepoziţia „de” nu se desparte prin virgulă.

Ex. S-a dus drept la fratele său, /ca să-i spună mamei bucuria.
PR                                                                   PCS
Zilnic mergea la fântână/ de aducea apă.

PR                                                        PCS
12)Propoziţia subordonată circumstanţială de mod se desparte de regenta ei indiferent de locul pe care-l ocupă.
Ex: Fără să se turbure,/ privea la locul accidentului.
PCM                                                        PR

 

13) Propoziţiile subordonate concesive, consecutive, opoziţionale şi cumulative se despart prin virgulă de regentele lor.
Ex: E atât de rea, /încât nu-i calcă nimeni pragul
PR                                           PCNS
Deşi s-a înserat,/ s-a dus să se plimbe.
PCS                                       PR
Se ţine de jocuri,/ în loc să înveţe carte.
PR                                              POP
Pe lângă că era curată,/ se îmbrăca şi frumos.
PCUM                                           PR

 

13 Propoziţiile subordonate circumstanţiale instrumentale, sociative şi de relaţie nu se despart prin virgulă de regentele lor.
Ex: Cu ce arde vara/ ar fi încălzit iarna toate sobele.
PIN                                                   PR
Fugeau toţi în toate părţile/ cu ce apuca a lua.
PR                                                        PSOC
Regiunea pare săracă/ pentru cine vine de la şes.
PR                                                          PREL

Termeni „apropriaţi”, „proprii” şi „apropiaţi”

 

În ultima vreme, constat că aproprierea (însuşirea) calităţii de « scriitor » se face în detrimentul limbii române. Termeni apropiaţi (asemănători) ca formă, dar mult diferiţi ca sens sunt utilizaţi de-a valma. Proprietatea (adecvarea) termenilor este  facultativă, astfel încât fiecare este lăsat să înţeleagă ce vrea din text. Am tras aceste concluzii, ajungând din întâmplare pe un blog personal, că doar acum puţini sunt cei care n-au pus mâna pe condei şi nu cochetează cu muzele. N-am să reuşesc să-l înţeleg vreodată pe cel care se dă mare iubitor de frumos, fără a fi într-o bună relaţie cu limba maternă; „îl chinuie talentul”, chiar dacă propia (sic) gramatică este  cât se poate de precară. Nimeni nu s-a născut învăţat şi nu consider că a semnala astfel de lucruri sunt un semn al aroganţei. M-am săturat, ca la umbra unui aşa-zis talent artistic, limba română să tot treacă prin „patul lui Procust” după cum îi tună „autorelui”. Primul semn că te respecţi ca scriitor este să scrii într-o limbă corectă, curată, coerentă. Există manuale de gramatică, dicţionare, fel de fel de materiale  legate de scrierea şi exprimarea corectă în limba română.  În blogul cu pricina, autoarea foloseşte până la obsesie toate formele cuvântului « propiu, propie, propia ». Aşadar, nici vorbă c-ar fi o scăpare. Pur şi simplu, « scriitoarea » noastră habar n-are care este forma corectă. Ceea ce mă intrigă în astfel de cazuri este numărul mare de adulatori care comentează pe blog, fără să se simtă jenaţi că limba română este violată în public.

  Să vedem ce spune DEX-ul. Decât să transmit şi altuia o gogomănie, mai bine merg la dicţionar  că nu-i nicio ruşine :

 apropia/ apropria sunt termeni paronimici, adică au o formă aproximativ asemănătoare, dar sensul este total diferit. De unde reiese că un simplu „r” contează foarte mult.

 a apropia,verb tranzitiv- a duce, a aduce, a aşeza mai aproape un obiect

 a (se) apropia,verb reflexiv- a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anume

a (-şi) apropria,verb intranzitiv- a-şi însuşi un lucru (străin), care nu-i aparţine

propriu, proprie, proprii (nu propiu şi nici popriu), adjectiv – care aparţine în mod exclusiv cuiva, caracteristic, specific, indicat, potrivit, adecvat.

Exemple:

 

 Domnul X şi-a apropriat firma fratelui.

 Fetiţa  apropie cartea de ochi să vadă mai bine.

 Se apropie aniversarea prietenului nostru.

  E sigur de propria-i valoare.

Un monument închinat prostiei: „Dicţionarul moldovenesc-român”

Dacă pentru unii criza înseamnă frig şi lipsuri, acum în toiul iernii, pentru alţii este o adevărată mană cerească. Aşa se face că Tipografia Academiei de Ştiinţe din Moldova, unde după cum spune directorul ei, Valeriu Schiţco, e frig şi suflă vântul made in Siberia prin buzunarele instituţiei, a găsit un mod cât se poate de inedit de-a face bani: a editat a doua ediţie a faimosului „Dicţionar moldovenesc-român” pe „conta” autorului, nu mai puţin celebrul Vasile Stati.

Când vine unul şi-ţi flutură pe sub nas teancul de bumăşti (80000 de lei), iar ţie-ţi ghiorăie maţele de foame se duce naibii toată mândria şi demnitatea de-a nu te încurca cu toţi mancurţii de teapa lui Vasile Stati. Nici vorbă c-ar fi vreo diversiune politică aşa cum se afirmă în articolul de mai jos; mi se pare că se acordă prea mult credit acestui Moş Teacă al lingvisticii din Basarabia.
Se vede treaba că volumul cu pricina este la mare căutare atâta timp cât prima ediţie s-a epuizat şi cea de-a doua are un tiraj aiuritor de 5000 de exemplare. Spun aiuritor, pentru că este vorba de un dicţionar, nu despre un roman aflat în topul vânzărilor cu care să te mai poţi lăuda că l-ai citit. Parcă nu prea-mi vine a crede că bisnismenul nostru, autorul acestui simulacru de dicţionar nu şi-a făcut niscaiva calcule din care să reiasă că afacerea îi aduce profit. Probabil unii cumpără cartea ca pe o ciudăţenie spre amuzamentul lor şi al celor din jur, dar mă întreb dacă vor fi fiind cititori care să folosească acest monument închinat prostiei pe post de document ştiinţific. Cine ştie? Înclin mai degrabă să cred că românii de peste Prut au un dezvoltat simţ al umorului şi fac haz de necaz…

M-ar fi bucurat să citesc mai multe luări de poziţie ale intelectualilor serioşi, chiar dacă editura cu pricina a dat cinstea pe ruşine pentru un pumn de „denghi”.
Am selectat câteva „perle” de pe un portal în care virtualii cititori tot adaugă noi termeni spre delectarea vizitatorilor de ocazie.

 
A
„a abaldi” – a rămâne cu gura căscată
„a chica pe buşi” – a fi uimit
„a faşi perevarot” – a face revoluţie
„a peredăi privet” – a transmite salutări
„a pune lapşa pi urechi” – a minţi
„a umbla cu teolka” • a te plimba cu prietena
„a sări în skakalcă” – a sări cu coarda
„a sineaci” – a consuma alcool in cantitati foarte mari
„a ti abajri” -a mânca pe săturate
„a-ţi înfla hreaşca” -a bea fără măsură
„a uşidi vaprosuri” -a găsi soluţii
„ai svet acasă?” -ai electricitate acasă?
„auzi şi eu ţie îţi vtiresc aişi?” – tu auzi ce îţi spun eu ţie?
„am pierdut orientirovca” • m-am rătăcit
„apu iaca tu şi cauţ aişi?” -tu ce cauţi aici?
„apu deamu aişi îi pizdeţ, totu-i iasna” – totul este clar, nu mai exista nici o speranţă
„auzi, fa”?- mă scuzaţi, domnişoară, pot să vă deranjez?
B
„babî miniatiurnaia”- femeie slabă
„başleovîi” -om cu bani
„balvan” -fără minte
„bahanu nuni dă tacika sî ni duşim la teolşi” -tata nu-mi dă maşina să ne ducem la fete
„bazaru-i mort”- discuţia e încheiată
„bă, io’ hui io’ znait”- nu ştiu ce să zic
„băi, eu vorghesc din marşutcî” -vorbesc din maxi-taxi
„bumajnik”-portmoneu
C

„caloş bîhliţ” -încălţăminte care miroase urât
„cîcăşios „-băiat nerespectuos
„ciumadan (sinonim: chirpidin)” – om pierdut
„chiloţi cu cari tai măliga”- bikini
„cum cu jituha?”- ce mai faci?
„curvă di mare” – sirena
D

„dă-ni kastrulea şeea”- dă-mi, te rog, cratiţa
„dicţionarul e băţ”- dictionarul este super tare
E
„ea ne govoriti po ruski”- nu vorbesc limba rusă
„eşti un mujic bun” -eşti un băiat de treabă
„eşti puteovîi?” – eşti deştept?
„eşti şei mai kleovaia teolkî” -declaraţie de dragoste
„eu mă kiş kipitok” -sunt îndrăgostită până peste cap
F
„fa, vrei morojenî?” – dragă, vrei o îngheţată?
„fără slejcă”- fără a fi urmărit
„fără opredeliteli” -nedeterminat
„floaşi” -păr
„foarte horoşii” – foarte bun
G
„ganduras!” –boule!
„gandonu’ şela di Vaseok nu puni buhalî” • Vasilică-i un nesuferit, nu face cinste
„gheozlomeli” -plăcinte
„ghiari”- unghii mari
„gura-n ghips!”- linişte!
H
„hai, la ozeră”- hai, la iaz
„hai, sî tusuim buşili” -hai, să dansăm
„huineaua şeia”- ceva necunoscut
I

„iapa şeia” – fată rea
Î
„închide săltariu!” -taci!
J

„juc „- băiat descurcăreţ
K

„kalhoz”- orgie, sex în grup/ gospodărie ţărănească
„katleti”- pârjoale
„karoci” – mai pe scurt
„kazeol”- un tip care nu vrea să facă ceva pentru tine
„kent” – prieten / băiat cu influenţă
„krasovşi” -adidaşi
L

„l-o zavalit”- l-au bătut
M

„m-ai ubidit” -m-ai convins
„m-am vliubit” – m-am îndrăgostit
„m-am udivit „- m-am mirat
„maldavan”- moldovean
„mă duc sî ablamesc teolka şeia” – mă duc să-i fac curte domnişoarei
„mă sohnesc dupa tine” – mă usuc dupa tine
„mujîc gareacii” -tip sexy
„mrazi” – persoană nesimţită
N

„n-am svet” – nu am curent electric
„ne-am tusuit”- ne-am distrat
„ni hlizîm di ti cazi pi buşi” – râdem până numai putem
„ni-a kişă di nii amar în gurî”- mă piş pe mine
„ni-a pităni, uăi” – mi-e foame
„ni-o dolojît” -mi-a spus ce se întâmplă
„ni-o atpadit celestea”- am rămas cu gura căscată
O
„oduşîvleonîi”- inspirat
„oknî”-fereastră
P
„padruji” -domnişoare
„padruga şeia-i koncinaia” – tipa este naşpa
„parcî eşti un bamjarik” – arăţi ca un boschetar
„paţanu şela glazeşti la noi”- băiatul acela se uită la noi
„pidagog”- profesor la şcoală
„pizdeţ!” -uimitor sau treaba stă foarte rău (depinde de context)
„prost di put colţunii”- superlativ pentru prost
„pricoluri” – glume
R

„razisneşte şi nouă bazaru tău” -lămureşte-ne ce ai vrut să zici
„rîlă” – faţă urâtă
„rjac”-râs în hohote
„rupi başnea/buca/băşina”- tare beton
„rojî” – mutră
S
„s-o kâkat la delî” -1. i-a fost teamă, 2. a renunţat
„sabireşti” – a strînge
„să ne kentuim” -să ne imprietenim
„să grăgheşti”- se grăbeşte
„sucă”- • 1. căţea 2. femeie insuportabilă 3. femeie care se culcă cu toţi, dar numai nu cu tine.
„supărat concretno”- foarte supărat
Ş
„şi s-o slucit cu tini?” -ce ai păţit?
„şi ti beleşti la mini?- de ce te uiţi la mine?
„şi uăi, ţo ahuit cabina?” – te dai mare?
T
„taburetkî” -maşină mică
„talpomiţîn” -miros de picioare
„tăt îi băţ” – totul este conform asteptărilor
„tralivaz”- tramvai
„tu sîngurî di undi eşti?”- îmi cer scuze de deranj, de unde sunteţi?
„tu uăi şi naejăşti la mini, krez cî eşti şel mai krutoi, da eu ca tini am văzut more şi nii da lampaciki”- pleacă de aici, nu mă sperii
Ţ
„ţi so ahuit ciribelu?” – te dai mare?
„ţ-o ahuit caloşîi?”- te dai mare?
„ţîmburuc” -mititel
„ţîţoderjadeli”-sutien
U
„uăi!” – adresare către o persoană de gen masculin
„uăi, dacî mănânşi huineaua şeia o sî-ţ chişi cilenu”- nu mânca, este toxic
„uăi, slideşte bazarul”- vezi, că vorbeşti aiurea
„uăi, tu şi eşti kaciok?” -mergi la sala de forţă?
„uăi, tu şi eşti paţan sau nu?” – întrebare capcană. Da – trebuie să dai ceva. Nu – primeşti bătaie, mai devreme sau mai târziu
„uăi, tu şi vrei pizdealî?”- vrei o bătaie sora cu moartea?
„uăi, tu eşti un kazeol!” -mie nu-mi place de tine! (pretext să-l poţi lua pe careva la bătaie)
„uăi, tu ni sî pari cî ai luat-o pin patlajeli” – cred ca eşti în afara subiectului
„uăi, fă!” -adresare către o persoane de gen feminin
V

„voobşe şî îndiobşti” – mai pe scurt
„vrei sî-ţ zamacesc una?”- vrei să te lovesc?
„vreu să pazdravlesc”- vreau să felicit
„vunderkind”- foarte deştept
Z

„zaibisi”-foarte bine
„zaşnurui şnuroaşili la botincî”- a lega şireturile la încălţăminte

 
Ei, da, după cum zice autorul, dicţionarul îi „băţ”, nu glumă !

 

 

Iaşi, 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

articolul cu pricina:

„Dicţionarul lui Stati, o diversiune de 80.000 de lei
A doua ediţie a „Dicţionarului moldovenesc-român” a apărut la Tipografia Academiei de Ştiinţe. Duca spune că-l va demite pe directorul tipografiei…
Pentru că de mult nu a mai avut vreo comandă, respectiv, nu are bani ca să-şi poată remunera angajaţii, Valeriu Schiţco, directorul Tipografiei Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), a acceptat să scoată de sub tipar ediţia a doua a „Dicţionarului moldovenesc-român” de Vasile Stati. Ieri, când a aflat de la noi noutatea, preşedintele Academiei, Gheorghe Duca, ne-a spus că Schiţco va fi eliberat din funcţie. Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie al AŞM, este mai reticent: „Lăsaţi nebunul să-şi arate faţa!”.
„El doar râdea”
Reprezentanţii mediului universitar şi academic sunt nedumeriţi nu atât de reeditarea scandalosului dicţionar al lui Stati, cât de faptul că el a fost tipărit la Tipografia AŞM. Dar şeful instituţiei, Valeriu Schiţco, spune că nu a putut refuza comanda, deoarece tipografia se află la autogestiune şi nu-i ajungeau bani pentru salarii. „De mult nu avem de lucru, dar trebuie să achităm lefile şi impozitele. Şi e foarte frig la noi – nu ne conectăm la căldură, căci ne costă 40 de mii de lei pe lună…”, susţine Valeriu Schiţco. El precizează că a încercat să-l convingă pe Vasile Stati să schimbe barem titlul cărţii, dar în zadar. „L-am întrebat de ce a scris introducerea într-o română perfectă, şi nu cu termeni din anii ’60, dar el a început să râdă. I-am propus să intituleze cartea „dicţionar de arhaisme” şi el tot râdea. Mi-a spus că, de avem pretenţii, retrage volumul de la noi. Ce puteam să fac?..”, adaugă Schiţco. Directorul recunoaşte că, pentru tipărirea dicţionarului, Stati a achitat 80 de mii de lei.
„A fost depistat şi cu plagiat”
Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, a aflat de la TIMPUL despre tipărirea acestei cărţi şi a rămas fără cuvinte: „Prima dată aud. Directorul va fi eliberat din funcţie. Tipografia se află la autofinanţare, dar nu e bine deloc ce se întâmplă…”. Mai tranşant în declaraţii este Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie al AŞM: „E o tâmpenie lucrarea, dar la noi nu există cenzură. Băţul e cu două capete. De aceea, lăsaţi nebunul să-şi arate faţa. Nu o face de bunăvoie. E plătit de bandiţi s-o facă..”. Şi scriitorul Vladimir Beşleagă crede că Stati nu este de acord cu ceea ce face, ci efectuează comenzi bine plătite. „În tinereţe, Stati a fost un fel de băgător de seamă la Uniunea Scriitorilor. A fost depistat cu plagiat. Este un păcătos şi jumătate, dar acum şi-a găsit o vizuină şi suge bani. Le spune amicilor săi că îl interesează doar banii. Presupun că el nu crede în ceea ce spune. Acum a pus în joc prestigiul Academiei, dar toată pacostea nu trebuie să cadă pe directorul tipografiei, ci pe autor, care este un farsor, un profitor, un escroc. E finanţat de mafia moldovenistă şi suge bani din ea”, afirmă scriitorul.
„Suntem în relaţii proaste cu acest…”
Care e rostul apariţiei unei asemenea cărţi, dacă populaţia RM nu vorbeşte în moldoveneasca lui Stati? La această întrebare, autorul răspunde: „Mă bucur că aţi depistat, aţi demonstrat, aţi aflat şi ştiţi că majoritatea oamenilor nu vorbesc aşa. Mă rog, felicitările mele! Dar mai răsfoiţi, încercaţi, apoi mai stăm de vorbă”. După care Stati a închis telefonul şi nu ne-a mai răspuns. Solicitat de TIMPUL, deputatul comunist Mark Tkaciuk, care anterior declarase că moldoveneasca şi româna sunt limbi identice, a oftat greu: „Nu-s lingvist, ca să dau apreciere dicţionarului, nici nu vreau să-l comentez”. Tkaciuk a infirmat şi faptul că PCRM ar finanţa editarea cărţilor lui Stati: „Numai nu noi. Suntem în relaţii proaste cu acest…”. Alte surse din PCRM ne-au şoptit că „dicţionarele” sunt finanţate de cercuri politice din Rusia.

ndA doua ediţie a „Dicţionarului moldovenesc-român” pune în circuit peste o mie de moldovenisme, colectate din actele slavoneşti ale cancelariei Statului Moldovenesc din anii 1392-1503. Volumul a apărut în tiraj de 5000 de exemplare, tiparul costându-l pe autor 80 de mii de lei. Dintre membrii colegiului redacţional al cărţii fac parte decedatul Andrei Hropotinschi şi Rubin Udler, membru corespondent al AŞM, stabilit în SUA din 1992. Reprezentanţii Academiei de Ştiinţe din Moldova ne-au confirmat că, fiind la Chişinău, Udler se afla în relaţii bune cu Stati şi împărtăşeau aceleaşi idei.”
Sursă: Timpul.md
http://timpul.md/articol/dictionarul-lui-stati-o-diversiune-de-80-0…

 

„Beţia de cuvinte”

 

În anul 1873, Titu Maiorescu publica în revista «Convorbiri literare»  studiul de patologie literară „Beţia de cuvinte în «Revista contemporană»”. Pornind de la studiul lui Darwin „Descendenţa omului şi selecţiunea sexuală”, autorul îşi familiarizează cititorul cu ideea că aplecarea către ameţeala artificială produsă prin plante şi preparatele lor are la bază o tendinţă comună tuturor primatelor, studiul pornind chiar de la o experienţă asupra maimuţelor. Pe lângă cânepă, viţă de vie, tutun şi alte halucinogene, urmaşul biped al maimuţei a mai găsit o sursă de-a se înălţa în eter, desprinzându-se de lumea cea rea şi  potrivnică: cuvântul. Ca şi celelate mijloace provocatoare de beţie, consumul cuvântului până la o anumită limită are un minim grad de stimulare a inteligenţei. Consumat în cantităţi mai mari capătă efectele specifice oricărei beţii.

Astfel, ne explică Titu Maiorescu, simptomele patologice ale îmbătării prin folosirea nefirească a cuvintelor sunt gradate, ţinând cont de cantitatea de drog utilizată.

«Primul simptom este o cantitate nepotrivită a vorbelor în comparare cu spiritul căruia vor să-i servească de îmbrăcăminte. În curând se arată al doilea simptom în depărtarea oricărui spirit şi în întrebuinţarea cuvintelor seci: atunci tonul gol al vocalelor şi consoanelor a uimit mintea scriitorului sau vorbitorului, cuvintele curg într-o confuzie naivă şi creierii sunt turburaţi numai de necontenita vibrare a nervilor acustici. Vine apoi slăbirea manifestă a inteligenţei: pierderea oricărui şir logic, contrazicerea gândirilor puse lîngăolaltă, violenţa nemotivată alimbajului. »

Şi pentru că internetul, în speţă, reţelele literare sunt mană cerească pentru studierea acestei patologii, iată un text în care Dumnezeu a pus la un loc poetul cu recenzentul potrivit. Amândoi consumă cu lăcomie cuvinte zornăitoare, sintagme lipsite de sens, depăşind cu mult acea limită sub care inteligenţa e stimulată. Aşa cum bine spune Maiorescu, uimiţi ei înşişi de sonoritatea vocalelelor şi-a consoanelor ce curg fără nicio logică, cei doi autori sunt în stare totală de ebrietate. Încercând să-mi imaginez chipurile lor, în faţa ochilor îmi apare figura mai mult decât fericită a lui Dilă, aurolacul din gară, care priveşte trenurile în extaz, după ce scoate nasul din punga cu prenadez.

Până şi Socrate, grecul cel mai lucid, care făcea accesibilă orice dilemă lingvistică, cu siguranţă, ar fi fost pus în mare încurcătură citind textul în cauză. Şi iată o primă frază care m-a băgat în ceaţă şi pe care nici cu mama dicţionarului n-am reuşit s-o descâlcesc, recte s-o aduc la nivelul meu scăzut de înţelegere:

„X (poetul analizat) vine parcă dintr-o pînză a lui Dali, care ne tulbură şi ne face să-l apreciem deopotrivă cu emanaţia de valoare, de puritate, cu jocul raporturilor subtile şi uneori abstracte.” Subtilă şi profundă caracterizare a unui autor, numai că nu prea înţeleg cum devine treaba cu „emanaţia de valoare”. Personal, îmi dă fiori această sintagmă pentru că imediat după ’90 am avut parte de nişte „emanaţi” care ne-au adus aici, unde ne aflăm. Aşadar, eu, cititor trebuie să-l apreciez pe autorul în cauză la fel de mult cu „emanaţia de valoare” (cine şi de ce „emană” valoare, habar n-am) „emanaţia de puritate” (iar n-am înţeles a cui emanaţie) şi să-l apreciez deopotrivă (la fel cu) „jocul raporturilor subtile şi uneori abstracte” (ale cui jocuri, iar n-am înţeles – dar că sunt „abstracte” aici m-am lămurit buştean).

Mărturisesc că la finalul ei am rămas deja c-o privire tâmpă fixată într-un singur punct, doar-doar oi pricepe cum vor fi fiind acele „jocuri abstracte.”

Trag aer în piept şi merg mai departe.Citez din memorabila recenzie:

Cunoscut atît prin Monografia dedicată marelui sculptor Ion Vlad, cît şi prin cărţile de poezie, X (poetul analizat), într-o permanentă luptă cu realul-suprareal, întreţinînd focul interior, doritor să transmită esenţa trăirilor sale, se arată în volumul de faţă şi mai atent la vers.

Ehei, se pare că autoarea noastră deja s-a lăsat luată de val: aşadar, marele nostru creator e sus pe metereze între-o luptă câncenă cu „realul-suprareal” care întreţine „focul interior” cu scopul „de-a transmite esenţa trăirilor sale” şi care-l face să mai fie, naibii, şi „atent la vers” că până acum scria cu gândul în altă parte. Pentru eventualii curioşi bănuiesc că „realul-suprareal” e un fel de scăpărici continuu, ori nişte foale care menţin focul aprins. Mai mult nu ştiu, dar promit să cercetez.

Demersul liric se înscrie pe un portativ inedit, introducînd cu mare fineţe o ordine plastică în lumea inspiraţiei, în lumea dinamică şi fără statornicie a materiei. Esenţe abstracte, inalterabile, fulguraţii ale clipelor, impresionante mlădieri ale limbajului, canoane, tonalităţi criptice, un fel de gradaţie a tensiunii lăuntrice, statuează micro-forme dominante de comunicare cu cititorul. Atras de exprimarea modernă prin care, se pare, sondează dincolo de realitatea concretă, în lumea misterelor, pe un ton regal, E.D. emite judecăţi despre sine şi, purtînd o aură de înţelept, vorbeşte cititorului despre cunoaştere şi necunoscut, despre bucurii, dezolări, iubiri, hotare, despre măruntaiele gîndurilor sale: „Pe insulă/ Tata/ bea vin/ împreună/ cu doisprezece/ bărbaţi./ Vântul s-a înteţit/ în furtună./ Au rostit/ un cuvânt.” »

În continuare aflăm că « demersul liric » introducecu mare fineţe”” o ordine plasticăîn lumea inspiraţiei, în lumea dinamică şi fără statornicie a materiei”. Acum e acum. Înţeleg că lumea inspiraţiei era cam dezordonată, aşa că avea nevoie de o «ordine plastică»  Şi pentru că n-a fost de-ajuns ordonarea imaginaţiei, demersul liric trece şi la ordonarea «lumii dinamice şi fără statornicie a materiei».Aici deja suntem în plin Caragiale prin redundanţa termenilor.

Dar să nu ne dăm bătuţi. O înşiruire delirantă de elemente care, spune autoarea, aparţin liricii autorelui în cauză, «statuează microforme dominante de comunicare cu cititorul ». Şi aceste elemente sunt «esenţe abstracte, inalterabile, fulguraţii ale clipelor, impresionante mlădieri ale limbajului, canoane, tonalităţi criptice, un fel de gradaţie a tensiunii lăuntrice». Esenţe…fulguraţii…gradaţii…”care va-să-zică cioclopedice…române…”Şi, deasupra acestei tornade verbale, stă marele, înţeleptul poet, care, iată ce adânci judecăţi de valoare emite despre «măruntaiele gândurilor sale»: Pe insulă,/ Tata / bea vin/ împreună/ cu doisprezece/ bărbaţi./ Vântul s-a înteţit/ în furtună./ Au rostit/ un cuvânt.” Memorabile versuri!

Dar să trecem mai departe că din poveste, mult mai este şi, bag seamă că domniile-lor, autorii cei năzdrăvani, au deprins meşteşugul limbii române după pârdalnica de gramatică a ticălosului de Măcărescu. Dacă nu ştiţi cine a fost Măcărescu, recitiţi amintirile Popii Smântână, alias Ion Creangă, şi să vedeţi acolo grozăvie – cum a murit bietul Davidică din Fărcaşa înecat cu pronumele şi n-a mai ajuns să se preoţească, iar sărmanul Trăsnea şi-a jertfit tinereţea pe altarul afurisitei de gramatici. Cândva, am râs. Acum, citind asemenea opere literare precum cea pe care mă străduiesc s-o pricep, mi-a îngheţat zâmbetul pe buze şi gândesc şi eu ca Trăsnea: „Numai şi aici trebuie să fie ceva: „a vorbi şi a scrie într-o limbă?”, îndrăcit lucru! Cum să scrii într-o limbă? Poate cu limba; mai ştii păcatul? Pesemne că noi, cum s-ar prinde, las că, de scris, talpa gîştii, dar apoi şi de vorbit, păcatele noastre, se vede că vorbim pogan rău de tot; nu româneşte, ci ţărăneşte...” Doamne, doamne, învăţată trebuie să fi fost autoarea textului pe care cu atâta greutate îl pricep!

Dincolo de latura sensibilă a firii sale, descoperim, fără îndoială, şi partea intelectuală: cea a cîmpului de luptă personal. Aici cultivă, cuceritor şi distinct, versul instantaneului, cel al notaţiilor sugestive, însă preocupat să consemneze, nu întîmplări, ci mai ales să filtreze starea de spirit, alimentînd lirismul din încordarea psihologică, din reacţiile conştiinţeiŞi din această scremere psihologică nu puteau să iasă decât versurile care urmează, versuri ce parcă vin din faimoasa zonă promovată de „Academia Caţavencu”, numită Din puţul gândirii cu premeditare: „Uneori,/ ne mai stau/ geamanduri în cale,/ alteori,/ sărim peste surâs, viaţa,/ un munte?/ o vale?/ Soarele,/ răsărit şi apus.”

Ajunsă la climax, vajnica noastră recenzentă îl mai pocneşte o dată în moalele capului pe bietul cititor cu fraza care urmează: „Nu trebuie să te strecori pe furiş pe „Insula de cuvinte”, poezia te învăluie cu voaluri mici de la primul pas, iar în momentul înaintării în lectură, o voce anume ne precede. Noi, instalaţi discret între interstiţiile ei, muţi de uimire, înnodîndu-i doar, prelungindu-i şoaptele, pînă la sursa din care vine poemul, pînă la punctul posibilei sale topiri în adîncuri. Deşi pe tot parcursul cadrele rămîn la fel mici, cu o anume respiraţie intelectuală poetul lărgeşte sfera lirismului, promulgă un fel de metaforism, poleieşte cu sens punctele de contact cu cititorul: …eu sunt/ cât toate Câmpiile lumii,/ în toamnă foşnesc/ vechi cântece ţărăneşti/ dintr-un muzeu natural,/ şi e liber la fructe/ şi e liber la must./ Lumina şi umbra,/ iarba,/ copacul,/ Să ne bucurăm,/ aici e iubirea!”

Las pe fiecare să înţeleagă ce doreşte atât din aprecierele autoarei discursului, cât şi din versurile cu care îşi întăreşte laudele. Nu vreau să se creadă că am ceva cu grecii. Iar dacă nu înţelegeţi, citiţi-l pe Camus şi pe Kierkegaard. De ce? Vă spune tot autoarea:  «Poezia i-a fost hotărîtă de destin, „Insula de cuvinte” îl captivează definitiv, el nu se apără de ea, la fel ca „Străinul” lui Albert Camus, cînd judecătorii îl condamnă la moarte. Oricît de absurd ar părea acest lucru, poezia îl scrie pe poet, îl ia în stăpînire, e o ciudată acceptare, extrem de sensibilă şi de vibrantă. Neputînd să pună o barieră între sinele poetic şi realitate, se izolează în insula paradisului său, nu cu singurătatea banală a omului despre care vorbeşte Kierkegaard, ci cu singurătatea poetului plină de valoare, care nu ascunde abisuri, ci un magnetism sentenţios, tipic creatorilor remarcabili: „Ca un plâns,/ coboară spre pântecele/ mamei eterne./ Panta rhei,/ lacrimi,/ fluviul domol,/ nesfârşitul./ Singur,/ o salcie pe mal.” Melancolia ţîşneşte şi ea uneori din adîncuri („În geamantanul ros/ de treceri,/ de reveniri,/ găsesc un penel,/ pictez zâmbind/ dezlegarea.”)…”

Acum, că tot v-am introdus în secretele bucătăriei artistice a marelui poet prin intermediul renumitei recenzente, îmi vine să spun şi eu ca Moromete: „Of! Doamne, mă duc să mă laud!”

 

Iaşi, 2013

Ceai şi poezie ( o scurtă şi imaginară incursiune prin volumul de versuri Ceai cu Adala al poeţilor Cristina Ştefan şi Adrian Grauenfels )

“Simţim poezia aşa cum simţim apropierea unei femei sau a unui munte sau a unui golf la ocean şi pe care, cred, le simţim imediat.”(Borges)

Zilele trecute, un mesager misterios mi-a bătut la uşă şi, fără să scoată un cuvânt, mi-a înmânat un pachet şi un plic . Pe loc am avut senzaţia unui deja-vu. Am desfăcut mai întâi plicul…

Pe o minusculă bucată de carton, îngălbenit de vreme, scria cu litere aplecate spre dreapta:

« Uite amiaza ghimpată !
cînd te vei însera
(eu m-am născut seară)
doar înţelegi de pe acum
miezul zilelor din palme
eu marţea încălzesc prietenii
elaborate astral »
Semnat : adala

Am desfăcut apoi cu grijă pachetul şi în faţa ochilor mi-a apărut un frumos chimono de culoarea florii de liliac. Am înţeles  ce mare onoare mi se făcuse: voi fi oaspetele Adalei împreună cu prinţul AG.
Azi e marţi. Mi-am spălat îndelung trupul cu apă de roze şi iasomie, mi-am purificat sufletul şi gândul, am îmbrăcat chimono-ul primit în dar şi, plină de sfială, am pătruns în chashitsu (camera ceaiului.) Cu chipul acoperit de o mască, asemeni frumoaselor gheişe, m-a întâmpinat misterioasa Adala. Nu după mult timp, în prag, cu un zâmbet fluturând în colţul buzelor şi cu inima palpitând în mâna dreaptă, s-a oprit prinţul AG:

…Uite am venit la ceai
Îmbrăcat în alb ca un ginere mongol
Trec pragul tău şi mă înclin puţin spre dreapta…” (AG)

O linişte adâncă s-a pogorât asupra noastră, învăluindu-ne ca o ceaţă densă prin care abia zăream:

Apă fierbinte
boabe de ceai
gheişe în chimono
ritualul ceainicului înclinat
infuzia de verde
mister în aburi
spatele tău proptit de nori.”(AG)

Aşezaţi fiecare pe rogojina lui, priveam împreună cu AG, fascinaţi, mişcările sigure şi perfecte ale Adalei mânuind ustensilele pentru prepararea ceaiului: cana, telul de bambus, şerveţelul, recipientul pentru apa de spălat, polonicul de bambus, batista de mătase…

« fascinantă ceaşca de ceai
până la negru aburea coborâri » (ADA)

Am făcut o plecăciune, am înălţat cana, am rotit-o uşor şi, cerându-i scuze lui AG, am golit-o până la fund. Apoi am privit cu mare atenţie ceaşca mulţumindu-i Adalei şi admirând frumuseţea desenului de-o parte şi alta a torţii. Am şters cu grijă marginea de unde am băut şi am întins ceaşca Adalei care a umplut-o din nou şi i-a înmânat-o lui AG. Privindu-l cu mare atenţie, Adala a început să murmure o incantaţie, în timp ce AG repeta acelaşi ritual :

« alb…alb…alb…
impetuos înflorit
ca iubirea de bulb
stai înclinat
eşti acordul Dumbledore… » (ADA)

Aplecându-se cu tot trupul către Adala, AG  îi întinse delicata ceşcuţă şi rosti privind-o drept în ochi :

« de mult vreau să tac elocvent cu o femeie
să împărţim imagini sfâşiate
trăirile cu nodul în gât… »(A.G.)

Mă opresc aici cu povestea…
Efluvii de sentimente şi o muzică blândă îi învăluia pe cei doi poeţi care mă luaseră părtaşă la fericirea lor. De vreţi să-i cunoaşteţi mai bine, pătrundeţi în cartea magică, „Ceai cu Adala”, aici, unde poezia, « acest lucru gingaş, înaripat şi sacru “se află la ea acasă.

Maria Sava – 2013

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=RzU_t-JPF28%5B/embedyt%5D