despre viaţă şi moarte cu aceeaşi seninătate

Dă, Doamne, fiecărui a sa moarte,/ ceea ce se iscă din viaţa-n care/ de sens, iubire, chin avut-a parte” (Rainer Maria Rilke)

 

 

odată,
povesteşte pribeagul,
am văzut câinii turmei plângând
era ziua în care păstorul îşi părăsea turma
pentru totdeauna
pe chipul de culoarea pergamentului
lacrimi amare brazde tăiau
asemeni firului de apă stins în oaza de taină
şi câinii lui,
câinii lacrimilor,
lingeau cu duioşie faţa pustiită
în ochii lor câineşti, adânci, înţelepţi
şi plini de credinţă
sclipeau diamantin sub razele de lună
grele şi rotunde lacrimi…
deasupra cătunului trist
se vălurea somnolent cerul tomnatic
lăsând în urmă o noapte jilavă şi neagră…
turmele s-au risipit
peste câmpurile moi de udeală
câinii lacrimilor s-au făcut câinii nimănui
răzleţindu-se de turmă
iar oamenii au început să-i bată cu pietre
şi să-i alunge
că prea urlau a pustiu
şi păstorul se făcu Îngerul Azrail…
zbura…zbura…ca o molie grasă
pierzându-se-n noapte…

…tăcu pribeagul.
înălţând către tânărul soare al dimineţii
privirile reci şi lăptoase
şopti pentru sine:
„în lume, doar moartea e una singură”


 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=uZVqpKgnSrs%5B/embedyt%5D

 

 

Anunțuri

În apărarea lui Titu Maiorescu


Articolul doamnei Ioana Bot, apărut în nr. 321 din 8-14 aprilie, 2010, al revistei  Dilema veche, (http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/ilustra-vict…) în care demontează un imaginar complot căreia i-ar fi căzut victimă poetul Mihai Eminescu- „cea mai ilustră victimă”, cum binevoiesc „cercetătorii” de ocazie s-o numească, m-a determinat să scriu câteva rânduri.
 
Păstram şi mai păstrez încă din vremea facultăţii fişele de studiu de la cursul opţional „Junimea şi junimismul”pentru că acea perioadă a fost şi rămâne în continuare un moment de răscruce pentru evoluţia culturii române. Marea mea admiraţie s-a îndreptat atunci către deschizătorul de drumuri, maieuticianul, Titu Maiorescu. Fără el şi fără fapta lui am fi fost enorm de săraci. Sunt convinsă că tot ceea ce ne-a lăsat moştenire poetul Mihai Eminescu s-ar fi risipit încă de acum o sută de ani în cele patru vânturi.
Astăzi pigmeii ne urzesc destinele şi viaţa. Tot ceea ce adevăraţii patrioţi, iubitori de neam şi de cultură cu fapta şi cu vorba, ne-au lăsat, este batjocorit, lăsat de izbelişte, distrus. Un exemplu concludent este ceea ce s-a întâmplat cu Muzeul Literaturii Române. Însă, pe unii în loc să-i frământe şi să-i preocupe trista realitate a momentului, mai degrabă îi atrage cancanul, anecdota, vorba aceea, suntem doar la Porţile Orientului şi luăm viaţa a la legere.
Se pare că noi, românii, avem   o înclinaţie aparte către teoriile conspiraţioniste, care, după cum spune Gabriela Adameşteanu s-ar datora în primul rând „gândirii magice” dar şi „credulităţii înduioşătoare şi înclinaţiei de-a accepta pe nemestecate cele mai fanteziste interpretări” pentru fenomene care-şi au explicaţia în „fapte rezonabile”( Sergiu Celac) .
 
Cert este că la noi problema responsabilităţii individuale e o mare necunoscută, mai uşor şi mai palpitant pare să fie atunci când descoperim comploturi la tot pasul, ba puse la cale de masoni, ba de oculta evreiască, ba de Vatican, finanţate de Soroş, de Rockefeller… În cazul poetului Eminescu, aşa cum spune şi autoarea articolului, nu mai stupefiază pe omul de bună-credinţă nici violenţa limbajului, „nici imaginarul dezlănţuit xenofob (ucigaşii poetului sunt evreii, ungurii, germanii şi…Titu Maiorescu), ci obstinaţia cu care decurg demonstraţiile.  Zice-se că ar fi fost lansat un amplu proiect editorial de 800 de pagini pentru a demonstra teoriile în discuţie. Mă întreb : o cauză mai bună n-or fi găsit? Îmi dau seama însă că oamenii sunt „decişi”, „tari ca granitul” şi de neoprit.  Dar, aşa cum bine se întreabă autoarea, m-am întrebat şi eu de multe ori, mai ales când primeam prin poşta electronică toate aceste deliruri-ce face lumea ştiinţifică românească? Cine-i poate opri pe aceşti „justiţiari” cu de la sine putere să întineze nume de oameni ce-au însemnat ceva pentru literatura română, în vreme ce ei, nişte „iluştri necunoscuţi” vin cu buldozerul prostiei şi demolează. Răspunsul l-a dat însuşi poetul:

„Or să vie pe-a ta urmă în  convoi
de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri
nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră.
Iată tot ce te aşteaptă.”( Scrisoara I, Mihai Eminescu)
Ataşez o scrisoare a lui Titu Maiorescu, „complotistul” care l-a ucis pe Eminescu, invitându-l pe cititor la un moment de meditaţie. Scrisoarea a fost extrasă din volumul Amintiri de la Junimea al neobositului Iacob Negruzzi:

 

Iubite domnule Eminescu,
 
„Şi scrisoarea d-tale către mine şi scrisoarea de mai înainte către Chibici le-am cetit eu cu familia mea şi cu toţi amicii d-tale cu o nespusă bucurie. Căci ne-a fost dovada sigură despre deplina d-tale însănătoşire. Nu te mira că-ţi vorbesc mai întâi de bucurie, deşi amândouă scrisorile sunt triste şi concepute sub un fel de „deprimare a moralului”cum ar zice galomanii noştri. Căci eu cred că tristeţea d-tale e trecătoare şi, desigur, neântemeiată, pentru noi rămâne bucuria curată. Vezi, d-le Eminescu, diagnoza stării d-tale trecute este astăzi cu putinţă şi este absolut favorabilă. Se vede că din cauza căldurilor  mari ce erau pe la noi în iunie 1883 d-ta ai început să suferi de o meningită sau inflamaţie a pieliţei creierilor, mai întâi acută apoi cronică, din care cauză ai avut un delir continuu de peste cinci luni, până când s-a terminat procesul inflamaţiei. În tot timpul acestui vis îndelungat ai fost de o veselie exuberantă, încât e păcat că nu ai păstrat nici o  aducere- aminte a trecutului imediat… Ei acum ai ieşit din vis precum trebuia să ieşi, şi ţi-ai ridicat conştiinţa.
De aici nu poţi lua motiv pentru atâta greutate sufletească, cu tot pesimismul d-tale. Nici griji materiale nu trebuie să ai. În privinţa aceasta iată cum stau lucrurile. Chibici pleacă poimâine, duminică la Viena şi va fi dar luni 4 oare la d-ta, în Ober-Dobling, precum ţi-am telegrafiat, alaltăieri.
El vine, pentru ca în înţelegere cu dr. Obersteiner şi după sfatul lui să te scoată din institut şi să facă împreună cu d-ta o excursiune de vreo 6 săptămâni spre sudul Alpilor, poate până la Venezia , Padua sau Florenţa. Are mijloace băneşti pentru aceasta precum- se- nţelege- pentru împrospătarea garderobei d-tale care va fi stat şi ea ca în vis în aceste 7 luni.
După aceasta dacă nu va fi indicată vreo cură la băi la Hall de ex. – vă întoarceţi împreună în ţară, unde trebuie să te mai odihneşti câteva luni pentru a te întrema fiziceşte deplin. Theodor Rosetti te invită să petreci aceste luni la moşia Soleşti, unde îţi va pregăti primirea în modul cum vei dori d-ta.
După aceasta, aşadar, pe la august,în urma intervenirii reginei (Carmen Sylva) care îţi poartă cel mai sincer interes, vei fi numit în vreo funcţie , care să-ţi convină, de ex. bibliotecar al Universităţii. De aici, înţelegi că despre vreo îngrijire pentru existenţa d-tale materială şi viitor nu poate fi vorba.
De vreai să ştii cu ce mijloace eşti susţinut deocamdată! Bine, domnule Eminescu, suntem noi aşa de străini unii de alţii? Nu ştii d-ta iubirea şi( dacă-mi dai voie să întrebuinţez exact, deşi este tare) admiraţia adeseori entuziastă ce am eu şi tot cercul nostru literar pentru d-ta, pentru poeziile d-tale, pentru toată lucrarea d-tale literară şi politică? Dar a fost o adevărată explozie de iubire cu cari noi toţi prietenii d-tale (şi nu numai aceştia)am contribuit pentru puţinele trebuinţe materiale ce le reclamă situaţia. Şi n-ai fi fost şi d-ta tot aşa din mult-puţinul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba de orice amic, necum un amic de valoarea d-tale? Acum trebuie să mai ştii că volumul de poezii de ţi l-am publicat la Socec, după îndemnul meu în decembrie anul trecut, a avut cel mai mare succes, aşa încât Socec stă încă uimit. În aceste 7 săptămâni de la apariţia lui,s-au vândut 700 de exemplare, o mie este toată ediţia şi de pe acum trebuie să te gândeşti la ediţia doua, care va fi reclamată pe la toamnă şi în care vei putea face toate îndreptările ce le crezi de cuviinţă.
Poeziile d-tale sunt astăzi citite de toate cocoanele, de la Palat până la mahala la Tichileşti, şi la întoarcere în ţară te vei trezi cel mai popular scriitor al României….Aşa cum este, dar tot nu este rău când te simţi primit cu atâta iubire de compatrioţii tăi.
Aşadar, fii fără griji, redobândeşte acea filozofie ce o aveai întotdeauna, adaugă-ţi ceva veselie şi petrece în excursia prin frumoasa Italie şi la întoarcere mai încălzeşte-ne mintea şi inima cu o rază din geniul d-tale poetic, care este şi va rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenţei române.
La revedere, cu bine şi o caldă strângere de mână de la toţi prietenii mai ales de la al d-tale
T.Maiorescu
10/22 febr.1884
 
(Din volumul, Amintiri de la Junimea de Iacob Negruzzi)
 
Judece cititorul, la sfârşitul acestei epistole, cât de criminală i-a fost fapta şi vorba marelui critic.