Zbigniew Herbert -Raport din cetatea asediată

Prea bătrân ca să port arme şi să lupt ca ei
ceilalţi mi-au încredinţat amabili sarcina de cronicar
înregistrez, nu ştiu de la cine, istoria asediului
Ar trebui să fiu precis dar habar n-am când a început cotropirea
acum două secole în decembrie în septembrie poate ieri dimineaţă
toţi de-aici sunt afectaţi de pierderea percepţiei timpului
mai avem numai locul legătura cu locul
încă mai domnim peste ruinele templelor peste stafiile grădinilor şi caselor
dacă pierdem ruinele nu mai avem nimic
Scriu cum pot în ritmul săptămânilor fără sfârşit
luni: magaziile goale şobolanul a ajuns unitate monetară
marţi: primarul ucis de agresori necunoscuţi
miercuri: negocieri pentru o încetare a focului duşmanii ne-au închis delegaţii
nu ştim unde sunt reţinuţi e o cameră de tortură
joi: după o întâlnire furtunoasă majoritatea vocilor au respins
propunerea negustorilor de mirodenii de capitulare necondiţionată
vineri: izbucneşte ciuma sâmbătă: apărătorul nostru de neînfrânt
N.N. s-a sinucis duminică: nu mai e apă am respins
un atac la poarta de est numită Poarta Unirii
toate astea sunt plictisitoare ştiu că nu pot să atingă pe cineva
evit orice comentariu şi atent îmi ţin sentimentele sub control scriu despre fapte
doar ele par să fie preţuite pe pieţele străine
şi totuşi cu o anumită mândrie aş vrea să să dau lumii de ştire
că datorită războiului am crescut o nouă specie de copii
copiilor noştri nu le plac basmele se joacă la masacre
treji şi adormiţi visează supă pâine şi oase
precum câinii şi pisicile
seara îmi place să colind avanposturile cetăţii
pe graniţa nesigurei noastre libertăţi.
Mă uit la roiurile de soldaţi de pe sub reflectoare
Ascult sunetul tobelor ulete barbare
chiar e de neînţeles Cetatea încă se mai apără
asaltul durează demult duşmanii fac cu rândul
nu îi leagă nimic în afara dorinţei de a ne extermina
Goţi Tătarii Suedezi trupe ale Împăratului regimente ale transfigurării
cine poate să-i numere
culorile steagurilor se schimbă ca frunzele pădurii din zare
din galbenul delicat al păsărilor de primăvară prin verde prin roşu prin negrul iernii
şi astfel seara scăpat de fapte pot să mă gândesc
la probleme străvechi îndepărtate de exemplu prietenii
noştri de peste mare ştiu că ne compătimesc sincer
ne trimit făină untură pungi cu ajutoare şi sfaturi bune
nici măcar nu ştiu că părinţii lor ne-au trădat
foştii noştri aliaţi din vremea celei de-a doua apocalipse
fiii lor nu au nicio vină merită recunoştinţa noastră drept care suntem recunoscători
ei nu au trăit un asediu în vecii vecilor
cei loviţi de nenorocire sunt întotdeauna singuri
apărătorii lui Dalai Lama, Kurzii, Muntenii Afgani
când scriu toate acestea partizanii împăcării
domină în înfruntarea cu cei rigizi
o şovăială normală în starea de spirit soarta încă nu e hotărâtă
cimitirele se măresc numărul apărătorilor este mai mic
totuşi apărarea continuă o să continue până la sfârşit
şi dacă o să cadă Cetatea dar un singur om scapă
el va duce Cetatea în lăuntrul său pe drumurile exilului
el va fi Cetatea
privim în ochi foamea în ochi focul în ochi moartea
cel mai rău – în ochi trădarea
şi numai visele nu ne-au fost umilite

Anunțuri