nopţi

The All-Pervading- George Frederick Watts

Această clipă care ar putea să fie şi ultima clipă a

omului care mă prefac eu că sunt.”

(F. Pessoa)

 

 

în fiecare seară mă rog:

o, de n-ar mai fi nopţile…nopţile…

ce binecuvântare mi-ar atinge cu aripa-i durerea ce-o port!

dar nu…

încă o noapte care-mi deschide venele se cuibăreşte în visele mele

lăsând să curgă până la ultima picătură de sânge

rănile vechi înfloresc

pleoapele bolnave au uitat minunea alinătoare ce adulmecă somnul

în acele clipe de tragică singurătate

mi se face un dor  sfâşietor de tine…

măcar inima de ţi-aş fi simţit-o bătând într-un ritm al timpului provizoriu

să fi avut şi noi un înger păzitor în cerul orbit de-ntuneric

dar nu…

viaţa şi moartea ni s-a împărţit  atunci la doi precum anafura

din propria-mi fiinţă n-a mai rămas nimic!

mă-nvăluie cu timpul

o lungă şi rece aşteptare lipsită de răspuns

 

 

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=io-7CqUkuPI%5B/embedyt%5D

 

Anunțuri

Emanuel Pope – numai nopțile…

 

numai nopțile mi se aliniază la fel
rimele niciodată iar iubirile nici atât
ca disperarea unor soldați în luptă
sub semnul unei înfrângeri continue
fiecare zi pe care o trăiesc nu e decât un rest
pe lângă alte resturi și o sumă de palavre
de care mă pot lipsi fericit.
dar nu mă plâng
lecțiile mi le-am învățat trăind
pe lângă propria-mi ghenă de gunoi
și de azi nu mai ating nimic
din ce-i stricat sau pute
și nici nu mă reped să smulg
prada din gura șobolanilor mei.

.
oh, tulbure speranță
fără acoolul tău aș fi murit de mult
și azi când beau de tine
la fel mă agăț tăcut
ca de iubirea unei curve
cu ea să-mi pot spăla pe ascuns
și mâinile și chipul și năpasta
dar e din ce în ce mai greu
…inspir, inspir până la greață
iar când expir
vomit
vomit, vomit, vomit
până devin de gheață.

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=Al-o50uV2WQ%5B/embedyt%5D

 din seria nouă ”Voodoo child”, 2016

Emanuel Pope – toți acești călăreți

 

Eugene Delacroix

de azi începând
vom încăleca norii,
-pe cei mai aprigi, mai fățarnici
mai negri și mai de neîndurat, aici, pe pământ-
și-i vom călări turbați
până vom scoate untul din ei
sufletul și limba lor de foc
…și cu ea vom pârjoli pământul.
.
de umerii lor vom atârna tot mai greu
și cu noi odată toată greutatea unei civilizații
ce cultivă moartea tacit
zorindu-i mereu, salivând,
le vom lăsa ca semn
în carnea de abur și fum
cu unghii înghețate de foame, frică și vânt,
numele nostru întreg:
PROSTIA UMANĂ.
.
Ori ei, ori noi!
-oamenii mileniului trei-
victorioși dar  înfrânți
dansând amețiți
în vârtejul propriilor noastre cuvinte
vom sări apărând ce nu știm
când apucând coama unuia aici,
când abandonând în alt loc un nor vlăguit,
și cu sentimentul datoriei împlinite
toți, dar absolut toți,
vom înfige adânc
lancea în inima de jertfă a Omului.
.
…și abia atunci,
peste jarul nestins
se va ivi în maramă, plâns,
chipul celor ce au alăptat
acești călăreți

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=uCE5wykkXpg%5B/embedyt%5D

 

 

din seria nouă ”Voodoo child” (2016)

Emanuel Pope – Ți-aș trimite, Doamne, caii mei acasă

 

Iosif Iser- Peisaj dobrogean

 

Ți-aș trimite, Doamne, caii mei acasă,
Lângă mine-n lume nu-şi mai află rostul
Nici câmpii s-alerge, râuri să le treacă,
Nici ceruri să le-ntrebe, nici inimi să vorbească.
Ți-aș trimite, Doamne, caii mei să pască.
.
Ți-aș trimite, Doamne, caii mei acasă,
În urme de copite pământul a început să crească
Şi-n şeile albastre dihăniile nopții  au clădit o casă.
Ți-aș trimite, Doamne, caii mei să pască.
.
Ți-aș trimite, Doamne, caii mei acasă,
Eu le cânt degeaba şi le  mângâi coama,
Peste blânzii ochi ca o boare tristă a coborât toamna 
Ți-aș trimite, Doamne, caii mei să pască
Iarba necosită de la Rai din poartă.

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=I6U7NGRWQO0%5B/embedyt%5D

 

din seria nouă ”Elegii de la capătul lumii” ( 2016 –  )

Emanuel Pope – la moartea lui Umberto Eco

Leonora Carrington- Le grand adieu

 

la moartea lui Umberto Eco
Se spune că la moartea lui Umberto Eco
Conspirația Universală ar fi plâns ori ar fi râs
dar de nimic nu poți fi sigur când vine vorba de ea
un lucru însă este cert și anume
declarația ei din primele ore de la dispariția marelui semiotician:

 
’Nu v-am spus niciodată nici că sunt rasistă și nici antisemită
Pentru ca asta ține mai mult de structura mea moștenită prin naștere
Și mai puțin de stările mele de femeie duplicitară
Dar n-aș fi crezut că voi ajunge până aici
Încât să recunosc pentru prima oară că sunt tristă
…Azi mi-a murit cel mai bun prieten și singurul
care m-a înțeles. Vă mulțumesc! …’’

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=r3f_ZSOTBZg%5B/embedyt%5D

 

 
din seria nouă ”Voodoochild”, 2016

Emanuel Pope – între ape…

Caspar David Friedrich-Wanderer Above the Sea of Fog

Mariei

‘’Între ape, numai ea era pământ.’’
(Evocare, autor Nichita Stănescu)

.

toate Mariile din jurul meu
au trupul numai și numai de apă
și de pe singura insulă pe care o cunosc
ca un Robinson Crusoe în atâția ani
ochii mei n-au putut vedea altceva
decât un singur continent
-lichid, unitar și nesfârșit-
ca o punte aruncată
între alte două ape
la fel de misterioase
și de adânci
dorite sau refuzate:
între naufragiul meu
și casa mea ultimă.

.
…și de aceea-mi petrec
diminețile și serile înfricoșat
cu gândul prins în marama șoaptelor lor
toate vestindu-mi un drum,
greu de oprit dar și greu de urmat,
și de aceea la orizont
sângerează mereu
lumina peste fețele lor.

.

noaptea, însă, vine un zeu
și-mi dă lecții de zbor
…peste ape.

 

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=2q5djUXiuiM%5B/embedyt%5D

.

din noua serie ”Elegii de la capătul lumii” (2016)

Emanuel Pope – Ierusalime, Ierusalime

John Singer Sargent- Jerusalem

‘’Tu ai scos laude și din gura copiilor…’’
(Evanghelia dupa Matei)

Ierusalime, Ierusalime,
cetate a mirilor arşi
ce vierme-ţi adoarme în tâmplă
şi-n casele noastre ce duh rău a-nnoptat?
Ierusalime, cetate în flăcări,
cine a pus stăpânire pe străzile-ţi albe
şi cine chipul cel blând ţi-a-ntristat
ce monstru aripa şi-a-ntins deasupra templului tău
şi cine iubirea din leagăn ţi-a luat?

Ierusalime, Ierusalime,
cetate amară, ca un dor nealinat
cugetul meu în temniţa tăcerilor tale  pe  un rug arde
şi-n umbra ce ne desparte tristeţile
ca-ntr-un blestem
cineva ne câştigă doar cu nopţile noastre de plâns.
…de ce taci?
copiii îţi pleacă, Ierusalime,
în şir de torţe vii
-ca un abur dintr-o pâine dospită sufletul lor către cer se ridică-

Ierusalime, Ierusalime, de ce nu răspunzi, dalbă cetate,
trupu-ţi măcinat de durere
în cuvinte şi lacrimi vrem să-l spălăm…

dar cum să-ți vorbim
și cum să-ți cântăm,
să ne auzi, Ierusalime, de durere brăzdat?

Plângem și rămânem singuri…tot mai singuri…singuri…

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=SBzbeylnbE4%5B/embedyt%5D

din seria nouă ”Voodoo child” (2016)

Emanuel Pope – mâine plec din nou…

 

 exploratorului  Emil Racoviţă cu dragoste și smerenie dulce

Mâine plec din nou
ca un luceafăr al dimineții
să pot bea cu frații mei, pinguinii,
ascunși printre ghețare,
votcă rasă din halbe de bere
și să privesc pe cer
în noapte deasupra noastră
cum se ivesc fosforescente balene
chiar în dreptul Carului Mare
să-mi trec iarăși și iarăși prin vene
cu furie și poftă nebună
doze duble de îndurare
până va ieși din mine
pe jumătate tocit
tot capul dorului și răului
acumulat într-o viață de javră
rătăcită pe meleaguri străine.
.
Măine plec iarăși briză!
în Antarctica mea
sub o cupolă de pânze
Belgica- tu, femeie nemiloasă-
du-mă să-mi pot iubi cu nesaț ecoul
de iubire maximă și toxică
-vorba poetei mele-
fără de care nu pot trăi
…la prieteni, la părinți și la neamuri!
.
Și ajută-mă, Doamne!
să pot duce cât nu pot cuprinde
și pentru fiecare-n parte
să mă-nvrednicesc
și să rămân cum mă dorești
ca din mijlocul lor să pot striga din nou cu toată inima:
Trăiască Prietenia!
…iar eu îți voi ridica Ție
în pânzele albe de nemurire
ale neamului meu
neîndreptățit de poeți
veșnică monastire
de iubire și slavă!
.
Binecuvântat fie numele Tău
în veci
și-n veci
pământul iubirii
pe care mi l-ai dăruit
și ales!

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=Rk_sAHh9s08%5B/embedyt%5D

 

 

din seria nouă ” Elegii de la capătul lumii” ( 2016- ) 

 

 

Emanuel Pope – Waterford Castle: a story about islands

For few days I was living in the majestic 16th century castle 
of old stone built on a Little Island of magical monastic prayers
an island of flowers inside of another flowering island – Ireland
an open heart breathing vividly in another heart
looking over the unsettle history:
Vikings, Normans and Imperial England
like an unstoppable serial of killers 
hiding inside of Matryoshka mask
one by one full of surprises,
sadness and joy,
Beauty having no rest
in all that time.

And there I was
a Est European fellow from Romanian base in London 
with a scent of Bulgarian-Serb-Croat -Greek in his blood
talking with a chap from Bermuda 
both sipping French Champagne from a Bohemians Crystal glass
at the wedding of a beautiful Irish lady with a gentle English bloke;
a Philippine’s man call Pedro was serving us.

What a cheerful evening!
follow by a wonderful night and unrested morning 
but in spite all I couldn’t stop one thought: 
so many peoples around me from various islands
each one of us an island itself inside of another island
peoples and songs of different lands
dancing through the incomprehensible Universe
all captured by a huge Blue-Whale
from which I belong myself
but still we don’t know our ultimate home.
Do we all meet again after that journey?
Do we all be at another wedding in another castle
built on another island of magical prayers like this one
and hiding ourselves inside new Matryoshka mask
one by one, full of surprise, sadness and joy?
I think so!

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=TANXVmO8Df4%5B/embedyt%5D