Somerset W. Maugham – Vălul pictat

 „Nu ridica vălul pictat pe care, trăitorii
Viaţă îl numesc; chiar dacă forme ireale pot fi pe el pictate
Nu fac decât să  mimeze tot ce am crede
În culori întinse la întâmplare – în dosul lui stă ascunsă Teama
 
Şi Speranţa, Destine gemene care îşi împletesc mereu
Umbrele, deasupra haosului orb şi ameninţător.
Ştiam pe cineva care l-a ridicat – căuta,
Pentru că inima-i rătăcită era miloasă, lucruri pe care să le iubească
 
Dar nu le-a găsit, vai!, nici măcar nu erau acolo
Ceea ce există în lume, lucruri pe care le-ar fi aprobat.
Prin multele lucruri fără direcţie, el a mers,
 
O minune printre umbre, un spot de lumină
Pe scena întunecată, un Duh care se chinuie căutând
Adevărul. Dar nici el, nici Propovăduitorul nu l-au găsit”
 
(Nu ridica vălul pictat pe care trăitorii viaţă îl numesc de Percy Bysshe Shelley, trad. Nick Sava)
 
 
William Somerset Maugham s-a născut la Paris  pe 25 ianuarie 1874,  în familia juristului englez Robert Ormond Maugham. Bunicul său, Robert Maugham, fusese  un avocat de renume, unul dintre fondatorii English Law Society, astfel încât era de aşteptat ca tânărul William să îmbrăţişeze la rândul lui cariera juridică. Era al patrulea fiu pe care Edith Mary (născută Snell) îl adusese pe lume la diferenţă destul de mare de ceilalţi trei. La vârsta de 8 ani rămâne orfan de mamă şi  va rămâne marcat pe viaţă de dispariţia ei prematură. Îi va păstra fotografia în camera sa până la sfârşitul vieţii. Doi ani mai târziu, moare şi tatăl său, bolnav de cancer, şi este luat sub ocrotirea unchiului  de pe tată, Henry, MacDonald Maugham, vicar anglican de Whitstable, un mic port din Kent. Sexagenarul snob, căsătorit cu o aristocrată nemţoaică în cu care nu avea copii va deveni eroul principal al povestirii Ploaia.
Crescut în inima Parisului, într-o lume “proustiană” de burghezi cosmopoliţi, cunoscuse de mic copil mediul artistic, casa avocatului Maugham fiind deschisă pentru numeroşi scriitori şi pictori. Prima carte pe care copilul o citea zi de zi mamei  în timpul ceaiului a fost Fabule de  La Fontaine. Îşi face studiile în Anglia şi apoi la Heidelberg în Germania. Nu va profesa niciodată ca medic, meserie pentru care se pregătise, în anii 30 devenind cel mai bine plătit scriitor. Supranumit „Maupassant al Angliei”  debutează în 1897 cu Liza din Lambeth, însă cartea care–i aduce succes este Of Human Bondage(1915)  în care-şi descrie anii copilăriei. Nuvelist, dramaturg şi romancier de mare succes Somerset Maugham moare la 16 decembrie 1965
 
Pornind de la  versurile cu care începe sonetul lui Shelley, Lift Not The Painted Veil Which Those Who Live, romanul Vălul pictatare are ca temă o poveste de dragoste neîmplinită. La prima vedere, povestea  de dragoste dintre tânărul microbiolog Walter Fane şi Kitty Garstin care avea să-i devină soţie pare a fi una obişnuită. Pătrunzând către straturile mai profunde ale diegezei, constatăm că lucrurile nu sunt chiar atât de simple şi descoperim o adevărată lecţie de viaţă. Eroina principală, frumoasa Kitty, aparţine unei familii mic burgheze al cărei ţel principal era accederea pe o treaptă socială superioară. Mama sa, doamna Garstin era  “o femeie aspră, crudă, dominatoare, ambiţioasă, zgârcită şi proastă” şi nu-i putuse oferi lui Kitty un alt model  de căsnicie decât cel pe care îl avusese ea, alături de sărmanul domn Bernard Garstin. Cu ambiţia ei fără margini îşi teroriza, fără cruţare, soţul împingându-l de la spate cu scopul de-a parveni în înalta societate şi de-a mări cât mai mult veniturile familiei. Cele două fiice îşi priveau tatăl  cu acelaşi dispreţ, considerându-l doar o sursă de venituri, un străin care avea obligaţia să muncească până la epuizare pentru a le crea lor tot confortul. Toate eforturile domnului  Garstin de-a intra în Parlament sfârşiră într-un eşec lamentabil, ba până şi biroul de avocatură începu să meargă cât se poate de prost. Doamna Garstin nu cedează, mai ales că, toate eforturile ei se limitau acum la cele două fiice, Kitty şi Doris  pentru care dorea să  aranjeze mariaje avantajoase .
 
Doris, cu care natura nu fusese prea darnică, nu-i oferea mari speranţe, unicul ei ţel fiind s-o mărite cu un tânăr înstărit şi cu o profesie onorabilă. Kitty, în schimb, era o frumuseţe, fapt care o făcea pe doamna Garstin să-şi reverse asupra ei toată dragostea şi toată atenţia precum şi cele mai ambiţioase speranţe de-a parveni. Ceea ce tatălui său nu-i reuşise. Aşteptând să apară pretendentul perfect, ani la rând, Kitty îşi refuză admiratorii şi, pe măsură ce timpul trecea, asupra ei se opreau cu admiraţie doar privirile bărbaţilor mult mai în vârstă. Astfel, mama sa, care devenea din ce în ce mai furioasă pe ea pentru ratarea celor mai bune şanse, începu să coboare ştacheta, mai ales, că până şi urâţica Doris reuşise să angajeze un mariaj cât de cât pe placul ei.
În timp ce Kitty era  panicată că va rămâne în continuarea în preajma exasperantei doamnă Garston, a apărut tânărul biolog Walter Fane. Timid şi obişnuit mai mult cu  munca de cercetare, decât cu societatea mondenă, tânărul doctor se îndrăgosteşte profund de Kitty şi-i cere mâna. În urma unor calcule meschine, vulgara şi superficiala Kitty acceptă căsătoria cu Walter Fane. Era singurul mod, în acel moment, de-a scăpa de sub tutela unei mame tiranice şi totodată de-a căpăta un alt statut, chit că sensibilul şi delicatul doctor ocupa doar măruntul post de bacteriolog al guvernului într-o  colonie chinezească.
 Fire interiorizată, sensibil, reţinut  şi mare iubitor de lectură, Walter  Fane aproape că nu avea nimic în comun cu frivola Kitty, preocupată doar de dans, flecăreală, modă şi flirturi. Capabil de o dragoste profundă, de drum lung, Walter se lăsase prins în mrejele frumoasei Kitty, deşi din prima clipă simţise că nimic nu i-ar fi putut lega. Kitty nu avea nici dragoste, nici respect pentru el. Aproape că-l detesta în momentele de intimitate.
Nemulţumită de ceea ce înfăptuise, Kitty era cât se poate de vulnerabilă,  capabilă, în orice moment, să-şi înşele soţul pe care nu-l putea suferi. Şi iată că-l întâlneşte pe Charlie Townsend, secretar al viceguvernatorului coloniei, făcut din acelaşi aluat, vulgar şi nepăsător, mult mai chipeş şi oricând dispus la o relaţie clandestină, deşi era căsătorit cu Dorothy Townsend. Kitty şi Charlie au devenit în scurt timp amanţi  fără să le pese prea mult de eventuala descoperire a relaţiei lor. Într-una din zile doctorul Walter Fane se întoarce mai devreme acasă şi-i surprinde pe cei doi făcând amor. Este momentul de cotitură al vieţii cuplului Walter Fane şi Kitty. Convinsă fiind că amantul o iubeşte într-atât încât să facă nebunia de a-şi părăsi familia, Kitty merge să-i ceară lui Charlie să-şi lase nevasta şi să se căsătorească cu ea. Era atât de naivă încât să creadă că un personaj frivol, lipsit de profunzime, aşa cum era Charlie, ar fi dat totul pentru a fi împreună cu ea. Plictisită de statornicia şi adâncimea iubirii lui Walter, Kitty căutase aventura, senzaţiile puternice, neprevăzutul, în braţele amantului său căruia, nici măcar nu-i trecea prin cap să-şi pericliteze statutul social.  Trezit brusc din adoraţia pe care o nutrea pentru nevasta sa, rănit de moarte  în adîncul sufletului  pentru că-i fusese necredincioasă, Walter îi cere să-l însoţească în insula Mei Tan Fu, bântuită de holeră. Şansele de supravieţuire erau egale şi minime pentru amândoi. Este momentul în care consideră că singur Dumnezeu poate decide asupra relaţiei lor: O iubise prea mult până-n momentul adulterului, iar acum dragostea se transformase într-un dispreţ profund pentru incapacitatea femeii de a-şi depăşi condiţia.
 
Ajunşi în  Mei Tan Fu pentru Walter Fane şi Kitty viaţa capătă cu totul alte dimensiuni, atâta timp cât graniţa dintre viaţă şi moarte devenise aproape invizibilă: „Când toate lucrurile durau atât de puţin şi nimic nu conta prea mult, era pur şi simplu păcat că oamenii, dând o importanţă absurdă unor obiecte neînsemnate, îşi provocau nefericire şi lor înşile, şi unii altora.”
De fapt adevărata poveste de dragoste abia de aici începe. Doctorul Walter Fane, superior din punct de vedere spiritual, îşi dă seama că privind-o pe biata Kitty cu ochi de îndrăgostit o împovărase cu calităţi pe care nu le avea, aşteptând de la ea să se poarte aşa cum nimeni n-o învăţase. Chipul ei frumos nu-l înşelase, ştia că-i frivolă şi că nu-l iubeşte însă sperase ca timpul s-o schimbe. Adulterul ei a venit ca un duş rece, vălul pictat cu imaginea frumoasă a unei femei superioare spiritual a căzut  lăsând la vedere hidoşenia unui chip găunos. Aici află şi el un mare adevăr:  „Există o singură cale de a le cuceri inimile şi anume aceea de a deveni aidoma celor de care vrei să fii iubită.” De aceea nici nu se gândeşte să divorţeze de Kitty  continuînd s-o iubească în adâncul fiinţei sale.
 
 Încet-încet, rolurile par să se inverseze, Kitty descoperă că bărbatul lângă care trăia merita toată dragostea şi tot respectul din lume. Prin ceea ce face  se străduieşte atât cât poate să se ridice la nivelul lui. Dar Walter nu-i mai pote arăta iubirea. Focul va arde mocnit în adâncul sufletului său până la capătul vieţii. Între timp află că Kitty este gravidă, un alt motiv să-i macine sufletul atâta timp cât nu se ştia sigur al cui este copilul. Se  lasă, pur şi simplu, acaparat definitiv de munca de cercetare transferând destinului decizia de-a să tranşa lucrurile. Se îmbolnăveşte de holeră şi în scurt timp moare.Ultimele cuvinte pe care i le-a şoptit lui Kitty au fost: „De murit a murit dulăul ( The Dog it was  at died)”, ultimul vers din Elegie la moartea unui câine turbat de Oliver Goldsmith. S-a dovedit până la urmă că „dulăul cel rău” a murit, probabil, muşcându-l pe omul fără caracter.
 
Moartea lui Walter Fane o aduce pe Kitty cu picioarele pe pământ: învăţase că viaţa trebuie trăită cu toată fiinţa, că nu banii şi statutul social sunt lucrurile esenţiale pentru care să trăieşti.”…singurul lucru care ne dă posibilitatea să privim fără dezgust această lume în care trăim este frumuseţea pe care oamenii o creează când şi când din haos. Tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărţile pe care le scriu şi vieţile pe care şi le duc. Dintre toate acestea, cea mai bogată este viaţa frumoasă. Aceasta este opera de artă desăvârşită, îi spune Waddington, personaj cu rol de a doua conştiinţă, frumoasei Kitty.”
 O nouă întîlnire cu Charlie îi confirmă că nu-i meritase dragostea nicio clipă şi că niciodată n-a fost omul care să-i merite încrederea.
Se hotărăşte să se întoarcă în familie şi să-şi crească copilul ce avea să se nască. Ştia că are pentru ce să trăiască luîndu-şi viaţa de la capăt: „Puternic este cel care se cucereşte pe sine.”.
Moartea mamei sale vine exact la momentul potrivit pentru nefericitul  Bernard Gastrin care toată viaţa nu-i ieşise din cuvânt, lăsându-se terorizat de ea. Kitty şi tatăl său  hotărăsc să meargă în Bahamas să-şi trăiască viaţa aşa cum n-o mai trăiseră până atunci: ca doi oameni normali. „Singurul lucru care contează este dragostea pentru datorie. Când dragostea şi datoria este unul şi acelaşi lucru, atunci ai în tine harul şi te vei bucura de o fericire care depăşeşte orice înţelegere”, îi spusese, cândva, stareţa mănăstirii din Mei Tan Fu.
 
Romanul lui Somerset Maugham a fost transpus pe peliculă în 1934, Kitty Fane fiind interpretată de Greta Garbo şi în 2006 cu Naomi Watts şi Edward Norton în rolurile principale. Am văzut ecranizarea din 2006 şi pot spune că, deşi acţiunea este puţin schimbată în sensul că relaţia dintre  Kitty şi Walter Fane este prezentată puţin diferit în momentul în care ajung pe insula bânduită de holeră, filmul merită să fie văzut.
Bibliografie: Maugham W. Somerset, Vălul pictat, Polirom, Iaşi
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s